Ziua de duminică va fi sub semnul incertitudinii în ceea ce privește vremea de afară. Vom avea parte chiar și de ploi torențiale și vijelii.
Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină vor fi, până duminică seara, în centrul, nord-estul şi sudul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte. Potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, duminică, în special după-amiaza şi în primele ore ale serii, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, anunță News. În zonele de deal şi de munte, precum şi în regiunile centrale, nord-estice şi local în cele sudice vor fi averse ce pot avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi, în unele zone, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 litri pe metru pătrat şi izolat 30-35 de litri pe metru pătrat.