Incident la Eurovision. Un bărbat a urcat pe scenă și și-a dat pantalonii jos

Farseur-ul ucrainian Vitalii Sediuk a trecut de forțele de securitate, s-a urcat pe scena unde cânta câștigătoarea de anul trecut, Jamala, iar apoi și-a dat jos pantalonii și a rămas în fundul gol.

Show-ul pe care câştigătoarea de anul trecut a Eurovision Song Contest, Jamala, l-a susţinut la finala de la Kiev a fost întrerupt de un farseur ucrainian celebru, care a urcat pe scenă alături de cântăreaţă, şi şi-a dat jos pantalonii, anunță News. Vitalii Sediuk a urcat pe scenă în timp ce Jamala cânta piesa ”I Believe In U”. Ducând pe umeri steagul Australiei, el a dansat câteva secunde în jurul interpretei, după care şi-a dat jos pantalonii, expunându-se cu spatele camerelor de luat vederi.
El a fost scos de pe scenă, iar prezentatorii galei nu au menţionat nimic legat de incident.
Sediuk este cunoscut pentru farse făcute unora ca Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, Will Smith, Kim Kardashian şi Gigi Hadid. În 2013, la gala premiilor Grammy, el a urcat pe scenă spunând că primeşte premiul în numele cântăreţei Adele, potrivit ABC.

Incident la Eurovision. Un bărbat a urcat pe scenă și și-a dat pantalonii jos

Ultima oră

Comentariul meu

Publică