Sfârșit de săptămână cu ploi, vijelii și descărcări electrice
FOTO arhivă

Administrația Națională de Meteorologie, anunță vreme rea pentru acest final de săptămână. Astfel, începând de sâmbătă dimineața vremea va fi ploioasă, ploile fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, iar pe arii restrânse va cădea grindină.

Într-o informare meteo emisă vineri, specialiştii ANM anunţă că, începând de sâmbătă dimineaţă, de la ora 10.00, şi până duminică seară, la ora 21.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Astfel, vor fi ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, iar pe arii restrânse va cădea grindină.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi pe arii mai extinse pe parcursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
În vestul, nordul şi centrul ţării, instabilitata atmosferică se va semnala începând de viner seară, dar numai pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, informează News.ro. Foto: arhivă.

Ultima oră