VIDEO – România s-a calificat în finala de la EUROVISION 2017 din Kiev

Reprezentanții României au reușit să se califice joi seară în finala Eurovision. Ilinca și Alex Florea vor fi astfel prezenți în competiția de sâmbătă seară de la Kiev (Ucraina).

Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2017, s-au calificat în finala competiţiei muzicale, care va avea loc sâmbătă la Kiev, după ce au participat, joi seară, la cea de-a doua semifinală a concursului, anunță News. Celelalte nouă ţări care s-au calificat în finală, joi, au fost: Bulgaria, Belarus, Croaţia, Ungaria, Danemarca, Israel, Norvegia, Olanda şi Austria. Ţările finaliste au fost anunţate în ordine aleatorie.
Finaliştii au fost desemnaţi de telespectatorii din ţările participante în cea de-a doua semifinală şi ai celor din Franţa, Germania şi Ucraina, care au avut la dispoziţie aproximativ 20 de minute pentru a îşi exprima voturile, dar şi de juriile de specialitate din cele 21 de ţări – votul lor contând în proporţie de 50%, la fel ca cel al publicului.
Spectatorii, cu excepţia celor care locuiesc în România, au putut vota melodia ”Yodel It!” de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon sau prin aplicaţia de pe site-ul oficial al concursului.

video
play-sharp-fill

Primele nouă ţări care au fost reprezentate în cea de-a doua semifinală a concursului au fost, în ordine: Serbia (Tijana Bogićević, ”In Too Deep”), Austria (Nathan Trent, ”Running On Air”), Macedonia (Jana Burčeska, ”Dance Alone”), Malta (Claudia Faniello, ”Breathlessly”), România (Ilinca ft. Alex Florea, ”Yodel It!”), Olanda (OG3NE, ”Lights and Shadows”), Ungaria (Joci Pápai, ”Origo”), Danemarca (Anja, ”Where I Am”) şi Irlanda (Brendan Murray, ”Dying to Try”).
Au urmat reprezentanţi ai celorlalte nouă ţări participante în această etapă a competiţiei: San Marino (Valentina Monetta şi Jimmie Wilson, ”Spirit of the Night”), Croaţia (Jacques Houdek, ”My Friend”), Norvegia (JOWST, ” Grab The Moment”), Suedia (Timebelle, ”Apollo”), Belarus (Naviband, ”Story of My Life”), Bulgaria (Kristian Kostov, ”Beautiful Mess”), Lituania (Fusedmarc, ”Rain Of Revolution”), Estonia (Koit Toome & Laura, ”Verona”) şi Israel (IMRI, ”I Feel Alive”).
După încheierea votului, reprezentanta Macedoniei, Jana Burčeska, a fost cerută în căsătorie de partenerul ei, cu care aşteaptă un copil.
În urma primei semifinale a Eurovision Song Contest 2017, care a avut loc marţi, la Kiev, s-au calificat în ultima etapă a competiţiei alte 10 ţări dintre cele 18 care au participat în acea etapă. Acestea au fost anunţate în ordine aleatorie: Republica Moldova, Azerbaidjan, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru şi Belgia.
Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate, alături de ţara gazdă, Ucraina, direct în finală.
Eurovision Song Contest 2017 se desfăşoară sub sloganul „Celebrate diversity”, în competiţie participând în total 42 de ţări, după retragerea Rusiei.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională anuală, la care participă ţările ce deţin statutul de membru activ în cadrul European Broadcasting Union (EBU), cea mai importantă asociaţie a posturilor publice de televiziune din Europa. Concursul a fost transmis în fiecare an de la inaugurarea sa în 1956 şi este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume.
Eurovision este, de asemenea, unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cu audienţe care depăşesc în fiecare an pragul de 100 de milioane de telespectatori. Printre artiştii ale căror cariere internaţionale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alţii, Domenico Modugno (locul 3 în 1958), ABBA (locul 1 în 1974), Céline Dion (locul 1 în 1988) şi Julio Iglesias (locul 4 în 1970).
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs, până în acest an, au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este ”Tornero”, interpretată de Mihai Trăistariu.

Ultima oră