Meciul de totul sau nimic pentru CSU Sibiu. Haideți cu toții în Piața Mică

CSU Sibiu joacă miercuri seară de la 18.30 un meci ce e obligatoriu să îl câștige. Sibienii sunt conduși cu 2-1 de Steaua la general în semifinale. Partida se vede în Piața Mică de la 18.30, acolo unde va fi montat un ecran led de mari dimensiuni. Sunteți cu toții așteptați acolo, îmbrăcați în galben și cu speranță în suflete.

Sibiul dispută miercuri seară cel mai important meci din ultimele opt sezoane. CSU are nevoie de o victorie pentru a aduce la Sibiu partida decisivă de calificare în finala campionatului, la Sala Transilvania. Steaua conduce cu 2-1 la scorul general, așa că băieții lui Dan Fleșeriu nu au altă variantă în afară de victorie. ”Un joc, o finală în care noi trebuie să ne autodepășim, să folosim toate resursele pentru a avea din nou șansa să ducem seria în decisv, la noi acasă! Băieții sunt pregătiți să își dea sufletul pe teren și să facă tot ce depinde de ei să câștige. Să sperăm că asta va fi suficient! Nu cedăm!”,a spus Dan Fleșeriu.

Meciul de totul sau nimic pentru CSU Sibiu. Haideți cu toții în Piața Mică

CITEȘTE ȘI: Steaua – CSU Sibiu se vede miercuri pe un ecran LED de mari dimensiuni în Piața Mică. Haideți acolo!

Ecran led în Piața Mică și multe suprize pentru fani
Suporterii sibieni sunt așteptați miercuri după amiază în Piața Mică. Aici este amplasat un ecran led pentru ca toată lumea să poată viziona partida din Capitală. Se anunță și tombole cu premii pentru fani, iar singura condiție este să veniți îmbrăcați în galben. Mai multe detalii găsiți AICI. Partida începe de la ora 18:30, în Sala Regimentul de Gardă ”Mihai Viteazu”, din București și va fi transmis LIVE pe Digisport.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică