Noul proiect al legii grațierii propune ca pedepsele cu închisoarea până la trei ani inclusiv, să fie grațiate. De asemenea s-a mai propus un amendament prin care se scad trei ani din orice pedeapsă cu închisoarea de până în zece ani.
În dezbaterea proiectului legii grațierii, Comisia juridică a Senatului a adoptat, marţi, amendamentul propus de Parchetul General și Asociaţia Magistraţilor, însușit de senatorul PSD Şerban Nicolae, conform căruia ar urma să fie graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv. Practic, este vorba de o modificare a formei Guvernului, care vorbea de graţierea pedepselor de până în 5 ani.
Amendamentul a fost adoptat cu 7 voturi „pentru” şi 2 abţineri, conform Digi24. Totodată, Traian Băsescu şi-a modificat amendamentul prin care propunea graţierea pedepselor de până la 10 ani de închisoare, însuşindu-şi propunerea Uniunii Barourilor, şi anume pragul de 6 ani. Amendamentul senatorului PMP a fost, însă, respins de Comisia juridică cu un vot „împotrivă”, un vot „pentru” şi opt abţineri.
În cadrul dezbaterii din Comisia juridică, fostul președinte al României a pledat pentru micșorarea pedepselor, arătând că Justiția ar avea „un caracter punitiv exagerat”. „Pedeapsa penală medie în UE este de 9 luni, la noi este de 7 ani. În UE se pune accent şi pe recuperarea omului. Trebuie să trecem şi noi la o astfel de politică. Ce faci după ce un om a stat 5 ani în penitenciar? Nu mai are familie, nu mai are cine îngriji copiii, e un om distrus. Am făcut o maşinărie de distrus oameni, nu de recuperare”
Senatorii-jurişti au adoptat şi un amendament propus de social-democratul Şerban Nicolae potrivit căruia se scad trei ani din orice pedeapsă cu închisoarea de până în zece ani. „Se graţiază în parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanţele de judecată mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc zece ani”, prevede amendamentul propus de Nicolae. Potrivit senatorului PSD, de această prevedere ar urma să beneficieze aproximativ 800 de deţinuţi.
Amendamentul a fost adoptat cu şapte voturi „pentru” şi trei voturi „împotrivă”.