Dragnea rămâne cu pedeapsa de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumul
FOTO arhivă

Liderul PSD-ului nu a reușit să convingă judecătorii de la instanța supremă de faptul că ar trebui aprobată contestația la executare în ceea ce privește sentința din Dosarul Referendumul.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a respins, luni, contestaţia la executare a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în dosarul „Referendumul”, apreciind că aceasta este nefondată. Decizia instanţei supreme este definitivă.
Judecătorii au mai dispus ca Liviu Dragnea să plătească 100 de lei cheltuieli de judecată, anunță News. Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut, la ultimul termen de judecată, să admită contestaţia la executare, arătând că motivarea deciziei definitive din dosarul “Referendumul” nu a fost redactată în 30 de zile de la pronunţare, iar, la data motivării, preşedintele completului care a soluţionat cauza nu mai era judecător, pentru că se pensionase. Aceştia au arătat că nu invocă lipsa de semnătură de pe motivare a preşedintelui completului, Livia Stanciu, ci absenţa totală a judecătorului la redactarea hotărârii, în condiţiile în care, în februarie 2017, aceasta nu mai era judecător, întrucât se pensionase.
Procurorul DNA a cerut să se respingă contestaţia la executare, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legale.
În ultimul cuvânt, Liviu Dragnea a spus că a asistat la o dezbatere care îl depăşeşte, pentru că el este inginer, dar a remarcat faptul că procurorul DNA a spus că un articol de lege este cu titlu de recomandare.
„Din câte ştiu eu, motivarea trebuia redactată în termen de 30 de zile. Nu cred că demersul meu a fost exagerat. Am fost condamnat pentru ceva ce nu am fost acuzat în rechizitoriu. Am vrut să văd dacă această hotărâre este rodul participării tuturor membrilor completului de judecată”, a spus atunci Dragnea.
Contestaţia la executare a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în dosarul „Referendumul”, în care a fost condamnat definitiv, în aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare a fost judecată de Completul de cinci judecători în urma unei decizii din 7 martie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei. Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, care a decis, în 15 februarie, trimiterea cauzei la instanţa supremă.
În dosarul „Referendumul”, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare.
Potrivit rechizitoriului din dosarul „Referendumul”, Liviu Dragnea, la data faptelor secretar general al PSD, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu, „a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.
Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.
Completul de cinci judecători care a dat decizia definitivă în dosarul „Referendumul” a redactat în februarie 2017 motivarea, arătând că pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare aplicată lui Liviu Dragnea este de natură să asigure scopul educativ şi să faciliteze reinserţia socială a inculpatului.
Judecătorii au apreciat că pedeapsa primită de Liviu Dragnea este suficientă „pentru a-l determina să adopte o conduită corespunzătoare în cadrul campaniilor electorale viitoare”.
Din Completul de cinci judecători a făcut parte şi Livia Stanciu, care la momentul condamnării din dosarul “Referendumul” era preşedintele instanţei supreme.
Livia Stanciu nu a mai fost la momentul redactării motivării deciziei la instanţa supremă, pentru că s-a pensionat la jumătatea anului trecut, iar din iulie 2016 este judecător la Curtea Constituţională.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică