De Ziua Bibliotecarului din România Biblioteca Iubește Povestea Urbană

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează ziua de 23 aprilie, Ziua Bibliotecarului din România, a cărții și a dreptului de autor prin lansarea unui nou modul al Campaniei de promovare a lecturii Biblioteca Iubește, demarată anul trecut și care se continuă acum prin acțiuni dedicate tinerilor și adolescenților.

Biblioteca Iubește POVESTEA URBANĂ va aduce publicului sibian oportunități de manifestare artistică și civică, în care cei mai tineri membri ai comunității să-și găsească un spațiu de cunoaștere, dezvoltare și exprimare de sine.
Mesajul campaniei de anul acesta este Cititul te ÎNvață să prinzi mișcarea Înviață, iar obiectivele principale: promovarea serviciilor și colecțiilor bibliotecii publice în rândul tinerilor și adolescenților; elaborarea unui mesaj distinct pentru targetul ales; promovarea spațiilor, serviciilor și personalului de specialitate la nivel local, național și internațional; realizarea unui catalog tematic cu materialele de referință pentru artă modernă (art-street, pop-art, etc): albume, cărți, multimedia; susținerea inițiativelor culturale și educative care promovează în rândul copiilor și tinerilor un stil de viață sănătos, spiritul de echipă, competitivitatea; promovarea valorilor locale și regionale, elaborarea de materiale multimedia de prezentare a bibliotecii publice și crearea unui mesaj educativ pentru adolescenții sibieni/ din țară.
Un alt obiectiv al campaniei Biblioteca iubește Povestea Urbană este și promovarea bibliotecarului ca personaj urban, omniprezent în procesul de educație nonformală, autor de programe, generator de idei, susținător al celor care cred în cunoaștere și emanciparea prin cultură.
Agenda de activități va cuprinde ateliere interactive în care vor fi invitați artiști, creatori, specialiști, administratori, a căror activitate poate inspira și genera înțelegerea fenomenului culturii urbane, dar și un program-pilot Noi Ca Tineri, în care vor fi promovate de către tineri altor tineri, textele fundamentale semnate Constantin Noica.
Întreaga activitate va fi derulată de departamentul Metodic. Comunicare. Programe al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, în colaborare cu KOLORAT Dance Complex, o companie formată din tineri artiști sibieni, a căror performanță ne-a convins să realizăm cu ei un parteneriat pe termen lung.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică