au fost identificați autorii atentatului terorist de la paris

Un ofiţer de poliţie a fost ucis, iar alti doi răniţi grav, în urma unui atac armat care a avut loc pe bulevardul Champs Elysees din Paris, au anunţat autorităţile franceze. Presa franceză anunță că unul dintre specți, ar fi ajuns din Belgia cu trenul şi pentru care a fost emis un mandat de arestare

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului francez de Interne, un bărbat a ieşit dintr-o maşină şi a deschis focul cu o armă automată asupra unei maşini de poliţie staţionate. Atacatorul a ucis un poliţist şi a încercat să împuşte alţii care se aflau pe trotuar, rănind grav doi dintre ei înainte de a fi neutralizat de forţele de ordine.
„Nu putem exclude că atacatorul a avut mai mulţi complici care au participat într-un fel sau altul la atac”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne. Atacatorul a folosit o armă automată. Potrivit unor surse apropiate anchetei acesta era vizat într-o investigaţie antiteroristă, potrivit Le Figaro.
Preşedintele Francois Hollande a declarat, după o întâlnire cu premierul şi ministrul de Interne, că indiciile sunt „de ordin terorist”.

YouTube video

„Gândurile mele sunt la familia poliţistului care a fost ucis şi la poliţiştii răniţi. Vom organiza ceremonii naţionale pentru omagierea acestui poliţist ucis în mod laş. Trebuie să conştientizăm faptul că agenţii de poliţie sunt expuşi. Am reiterat toate angajamentele asumate. Trebuie făcut totul pentru ca poliţiştii, jandarmii şi militarii să îşi poată exercita misiunile (…) Mesajul pe care vreau să vi-l transmit în această seară vine de la poliţişti, jandarmi şi militari şi e adresat cetăţenilor. Ei sunt protejaţi, trebuie să fie şi vor fi protejaţi”, a adăugat el.
UPDATE 09:50 Presa internaţională scrie că autorităţile franceze caută un nou suspect, care ar fi ajuns din Belgia cu trenul şi pentru care a fost emis un mandat de arestare.
UPDATE 08:47 Identitatea atacatorului ce a ucis un poliţist şi a rănit alte trei persoane joi noaptea în Paris ”este cunoscută şi a fost verificată”, a confirmat procurorul general al Franţei, Francois Molins, citat de Le Figaro.
Molins a făcut aceste declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă, acesta a refuzat însă să dezvăluie identitatea bărbatului, pentru a proteja ancheta ce este în curs.
Percheziţiile şi investigaţiile vor stabili dacă acesta a avut sau nu complici.
Atacatorul era vizat de o anchetă teroristă pentru că şi-ar fi manifestat intenţia de a ucide agenţi de poliţie, potrivit unor surse.

https://www.youtube.com/watch?v=SN7sncKzRq4

Publicaţia Le Parisien afirmă că documentele de înmatriculare ale vehiculului utilizat de atacator sunt pe numele lui Karim C, un bărbat în vârstă de 39 de ani, care în 2003 a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce a încercat să ucidă trei persoane.
UPDATE 02:17 Un individ, care a fost închis timp de 15 ani pentru că a încercat să omoare trei persoane, inclusiv doi poliţişti, este considerat drept presupusul autor al atacului de la Paris, potrivit site-ului cotidianului Le Parisien.
Publicaţia afirmă că documentele de înmatriculare ale vehiculului utilizat de atacator sunt pe numele lui Karim C, un bărbat în vârstă de 39 de ani, care în 2003 a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce a încercat să ucidă trei persoane. În 2005, sentinţa acestuia a fost redusă cu cinci ani.
Poliţia franceză efectuează percheziţii în oraşul Chelles, din departamentul Siene-et-Marne, la domiciliul presupusului autor.
Anchetatorii încearcă să stabilească dacă amprentele suspectului ucis în cursul atacului se potrivesc cu cele ale deţinătorului documentelor de înmatriculare ale vehiculului.
UPDATE 00:52 Poliţia franceză a emis un mandat de reţinere pentru un al doilea suspect în cazul incidentului terorist de la Paris, care s-a soldat cu decesul unui agent de poliţie şi rănirea altor doi, potrivit unui document obţinut de agenţia de ştiri Reuters.
Mandatul de reţinere indică faptul că suspectul a sosit cu trenul în Franţa, venind din Belgia.
UPDATE 00:40 Statul Islamic a revendicat atacul de pe Champs Elysees, potrivit agenţiei de propagandă a SI, Amaq. Potrivit organizaţiei jihadiste, atacul ar fi fost comis de un belgian
„Autorul atacului comis în zona Champs-Elysées, în centrul Parisului, este Abu Yussef al-Beljiki, un combatant al Statului Islamic”, precizează agenţia Amaq.
UPDATE 23:20 „Direcţia antiteroristă a Parchetului din Paris a fost sesizată în cazul atacului de pe Bulevardul Champs-Elysées, soldat cu moartea unui agent de poliţie”, au transmis autorităţile franceze.
Poliţia a închis o porţiune din bulevardul Champs Elysees.
Incidentul a avut loc între staţiile de metrou Franklin-Roosevelt and Georges V. Mai multe staţii de metrou din zonă au fost închise.
Ministerul francez de Interne a transmis că presupusul atacator a fost ucis.
Poliţistul rănit a fost împuşcat în zona capului, relatează Le Parisien, scrie Gândulinfo.ro.

Ultima oră

Comentariul meu