sibiul e în top trei județe ce contribuie cel mai mult la bugetul româniei

Cea mai mare parte din sume, aproape 40 la sută vine din contribuțiile Capitalei și județului Ilfov. Brașovul și Sibiul sunt județele care dau bani importanți la bugetul României, în timp ce la polul opus se află județele Botoșani, Teleorman și Vaslui.

Județele Ilfov, Brașov și Sibiu contribuie cel mai mult la bugetul țării. La polul opus se află județele Vaslui și Olt. Însă, Capitala depășește cu mult toate județele țării din acest punct de vedere. Peste 43 de miliarde de lei s-au colectat anul trecut din taxele și impozitele plătite de contribuabilii mici şi mijlocii din Bucureşti şi Ilfov, potrivit datelor ANAF. Înseamnă 40% din tot ce s-a adunat la nivelul întregii ţări. În același timp, din regiunea de centru s-au strâns doar 12,4 miliarde de lei, relatează Capital, citat de Digi 24. De altfel, Capitala conduce şi la impozitele plătite de micii contribuabili, cu peste 9.300 de lei pe cap de locuitor. La polul opus se află județul Vaslui, cu doar 1.400 de lei per locuitor.
Topul județelor care contribuie cel mai mult:
Ilfov: 4.630 lei/locuitor
Brașov: 3.900 lei/locuitor
Sibiu: 3.350 lei/locuitor
Cel mai probabil, scrie Capital, în acest top ar intra și județele mai dezvoltate ale României, precum Clujul, Timișul și Constanța. Însă dacă pentru Cluj ultimele date au fost colectate în 2015 și indicau contribuții de peste 6.200 de lei pe cap de locuitor, în cazul celorlalte județe nu există astfel statistici.
Topul județelor cu cele mai mici contribuții:
Olt: 1.614 lei/locuitor
Botoşani: 1.511/ locuitor
Teleorman: 1.505 de lei/locuitor
Vaslui: 1.393 lei/locuitor

Ultima oră

Comentariul meu