anchetă la aeroport - șeful serviciului operațiuni sol este cercetat disciplinar și cheamă presa la comisii

Șeful Serviciului Operațiuni Sol, Ilie Răvan Piticari de la Aeroportul Internațional Sibiu, este cercetat disciplinar de către comisiile de cercetare disciplinară din cadru instituției pentru fapte ce ar constitui abateri disciplinare. Acesta susține însă că motivele cercetării ar fi altele și a solicitat prezența presei.

Ilie Răzvan Piticari, vrea ca presa să fie prezentă la dezbaterile din cadrul comisiilor de cercetare disciplinară din 26 și 27 aprilie. Șeful Serviciului Operațiuni Sol de la Aeroportul Internațional Sibiu este acuzat de mai multe neîndepliniri de sarcini și atribuții în ultimele luni și a fost solicitat să de explicații în cadrul a trei comisii de cercetare disciplinară.
Piticari crede că cercetarea disciplinară are legătură cu faptul că ar fi semnalat o serie de nereguli săvârșite în Aeroport către Ministerul Transporturilor, direcția Transport Aerian. Neregulile ar fi fost în perioada august 2016 – februarie 2017 în cadrul R.A. Aeroportul Internaţional Sibiu, iar acetstea ”au condus sau pot conduce la disfuncţionalităţi grave de funcţionare în cadrul regiei, precum şi la presupuse fapte de natură a aduce prejudicii instituţiei”.

anchetă la aeroport - șeful serviciului operațiuni sol este cercetat disciplinar și cheamă presa la comisii
Inspectorul de siguranță operațională a semnalat imporvizația cu sârma a echipamentului de singere a incendiilor a Aeroportului Sibiu, sugerând împrumutarea unei mașini de la ISU.

Mașina de stingerea incendiilor reparată cu sârmă
Același Șef al Serviciului Operațiuni Sol, suține că în perioada august – decembrie 2016, nu a fost asigurată Categoria 7 de stingere a incendiilor. Acesta spune că cei din conducerea Aeroportului ar fi fost informați printr-un raport scris încă din 2015 de către Inspectorul pentru Siguranță operațională că, cităm ”echipamentul de stingere a incendiilor Mercedes are o problemă în urma unui incident petrecut în urmă cu 39 de zile în 19.08.2016. Am controlat echipamentul de stingere a incendiilor Mercedes și în urma inspectării am observat că instalația tunului de apă principal are făcută o improvizație cu sârmă (foto)”.
Piticari mai susține că s-a specificat în același raport că ar fi trebuit să se întrunească o comisie tehnică de specialitate care să efectueze de urgență o evaluare tehnică a manevrării echipamentului la capacitate maximă. Tot prin acel raport se mai spune că pentru a asigura categoria 7 de stingere a incendiilor, ar fi nevoie de o mașină de stingere a incendiilor adusă de la ISU Sibiu pe timpul operațiunilor de zbor.

Vrea presa prezentă la comisii
Pentru că se consideră probabil cercetat pe nedrept, Șeful Serviciului Operațiuni Sol, vrea ca mass-media să fie prezentă la comisiile de cercetare disciplinară ce vor avea loc în data de 26 și respectiv 27 aprilie. Deocamdată cei de la Aeroportul Internațional Sibiu nu și-au exprimat punctul de vedere vizavi de acest caz și de acuzațiile aduse de către Serviciului Operațiuni Sol, instituției în cauză. Vezi AICI adresa făcută către Ministerul Transporturilor de către Ilie Răzvan Piticari.

Ultima oră

Comentariul meu