Sebastian Aurelian Ghiţă a fost localizat şi reţinut, în cursul nopții de joi spre vineri, în Belgrad, Serbia, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării. Fostul deputat, cu înfăţişarea schimbată, avea documente false şi se afla împreună cu fratele său, acesta având documente reale. Extrădarea lui poate dura de la câteva zile la maximum o lună, potrivit autorităţilor.
UPDATE 7.55: Aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiţă ar putea dura aproximativ o lună
Deoarece România nu are un acord de extrădare cu Serbia, ţară nemembră a Uniunii Europene, aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiţă se va face prin negociere directă între cele două state, au declarat, pentru News.ro, surse judiciare.
Astfel, procedurile de extrădare ar putea dura aproximativ o lună, au adăugat sursele citate.
Pe de altă parte, ministrul de Interne, Carmen Dan, a precizat, la Digi 24, că, în acest moment, statul sârb va întocmi pe numele lui Ghiţă un dosar penal pentru că s-a legitimat cu acte false. După ce va fi soluţionat acest dosar, vor începe procedurile de extrădare, a spus Dan.
Ministrul de Interne a adăugat că poliţiştii români se vor deplasa în Serbia pentru a-l aduce pe Sebastian Ghiţă în ţară după ce se vor finaliza procedurile de extrădare.
Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.
În 3 aprilie, Curtea de Apel Ploieşti a respins, definitiv, contestaţia depusă de avocaţii lui Sebastian Ghiţă la decizia Tribunalului Prahova de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat, în al cincilea dosar de corupţie în care acesta este urmărit penal de către procurorii DNA.
În plus, judecătorii au admis contestaţia DNA şi au dispus arestarea şi pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, în condiţiile în care instanţa de fond considerase că nu există suficiente probe pentru această infracţiune şi a emis mandatul doar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
Mandatul de arestare în lipsă cerut de DNA pe numele lui Ghiţă a fost emis de Tribunalul Prahova în 15 martie, iar avocaţii fostului deputat, dispărut din decembrie anul trecut şi dat în urmărire, au contestat decizia.
Acesta este cel de-al doilea mandat de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui Ghiţă. În 10 ianuarie, instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.
În al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă procurorii suspectează că fostul deputat, care până în anul 2012, când a fost ales în Parlament, a fost reprezentant al S.C. Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. a pretins şi primit de la reprezentanţii celor două societăţi sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare deservicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de către Ghiţă. Este vorba, potrivit DNA, despre contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale S.C.Teamnet International S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A.
Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.
De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal şi în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.
În 10 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.
Sebastian Ghiţă, capturat joi spre vineri noaptea, la Belgrad
„În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, in cursul acestei nopţi, in Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian”, anunţă IGPR, care precizează că „în momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E”.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că a fost urmărit fratele lui Ghiţă, care iniţial s-a aflat la Istanbul, după care a plecat către Serbia. Conform surselor citate, când Ghiţă a fost prins erau împreună. Omul de afaceri avea permis de conducere şi buletin sloven şi a fost dus la un birou de poliţie din Belgrad.
Poliţia Română mulţumeşte reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz.
Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălat termenii controlului judiciar.
În 10 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.
Foto: IGPR.