Un bărbat de 39 de ani care mergea cu motocicleta a fost acroșat de o mașină pe strada Florilor, la intersecția cu Aleea Căpșunilor în Cisnădie. Motociclistul din Sibiu a fost ușor rănit.
În data de 10 aprilie, în jurul orei 19,30, în oraşul Cisnădie, un localnic în vârstă de 46 de ani, a condus autoturismul pe strada Florilor, a pătruns în intersecţia cu Aleea Căpşunilor fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Sibiu. Evenimentul a dus la rănirea uşoară a motociclistului, fără a necesita internarea. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Foto: arhivă