foto - gest frumos al copiilor din păuca în pragul sărbătorilor pascale

Elevii și profesorii din satul Păuca, au făcut un gest spiritual înainte de sărbătorile pascale. Aceștia au plantat flori și au curățat biserica și cimitirul din satul Păuca.

În parohia Păuca, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu, a fost implementat miercuri, 5 aprilie, Proiectul „Florile recunostinței”, realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială din localitate. Proiectul a vizat pregătirea bisericii din sat pentru sfintele sărbători ale Floriilor și Învierii Domnului.

foto - gest frumos al copiilor din păuca în pragul sărbătorilor pascale

foto - gest frumos al copiilor din păuca în pragul sărbătorilor pascale
Proiectul coordonat de preotul paroh Horia Stanciu s-a concretizat printr-o acțiune de curățare a cimitirului din jurul bisericii parohiale și prin plantarea de flori pe aleea din incintă. În această activitate au fost implicați elevii din Păuca, sprijiniți de cadre didactice.

foto - gest frumos al copiilor din păuca în pragul sărbătorilor pascale
„Activitatea a avut loc după Liturghia Darurilor mai înainte sfințire și ne-am propus prin acest proiect să aducem un prinos de cinstire celor adormiți întru Domnul și îngropați în cimitirul parochial. Elevii au plantat flori de-a lungul aleii din curtea bisericii, pregătindu-se astfel de sărbătoarea Floriilor, când este obiceiul ca oamenii din parohie să aducă ramuri de salcie sfințite la morminte”, ne-a spus preotul Horia Stanciu.
Elevii implicați în proiect au provenit din clasele VI-VIII și au fost însoțiți de profesoara de religie Laura Ocneriu, profesorul de română Ion Murășan și profesorul de matematică Dionisie Natea.

foto - gest frumos al copiilor din păuca în pragul sărbătorilor pascale
„Prin intermediul unor astfel de actiuni simple putem promova traditiile si obiceiurile specifice credintei noastre ortodoxe, putem să-i educăm pe elevi spre a fi mai buni, mai solidari unii cu alții, mai apropiați de Biserica și de cultul ei deoarece, chiar și în societatea noastră modernizată, cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, prin care ne amintea că «Învățătura faptelor este mult mai vrednică decat cea a cuvintelor», își găsesc locul lor binemeritat”, ne-a spus prof. Laura Ocneriu.
Educație și responsabilitate
Prin acest proiect comun al Parohiei și Școlii din Păuca elevii au avut posibilitatea să se implice activ în comunitate, să-și cultive spiritul de voluntariat și să se pregătească spiritual pentru sărbătorile pascale.

foto - gest frumos al copiilor din păuca în pragul sărbătorilor pascale
„Prin activitățile Proiectului «Florile recunoștinței» s-a încercat plantarea de flori la mormintele celor trecuți la Domnul, îmbunătățirea aspectului cimitirului prin curățirea și amenajarea terenului și o sensibilizare a copiilor față de înaintași noștri și cinstirea memoriei acestora. În urma activităților desfășurate elevii s-au pregătit sufletește pentru Învierea Mântuitorului Iisus Hristos prin primirea Sfintei Taine a Spovedaniei urmată de cea a Împărtășaniei. Și-au manifestat grija pentru cei trecuți la Domnul prin îngrijirea mormintelor din cimitirul satului în care s-au implicat alături de elevi și părinții acestora”, ne-a spus directorul Școlii Gimnaziale din Păuca, prof. Dragomir Dancu, informează mitropoliaardealului.ro.

Foto: mitropoliaardealului.ro.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică