video – csu sibiu va participa în cupele europene după nouă ani de absență

Veste super bună pentru iubitorii baschetului sibian. CSU Sibiu și-a anunțat oficial intenția de a participa în ediția 2017 – 2018 a Cupelor Europene la baschet masculin. Universitarii trebuie să ajungă în semifinalele campionatului național pentru a fi pe un loc care să-i permită participarea în competițiile europene.

Sibiul are mari șanse ca după nouă ani să revină printre echipele reprezentante ale României în Cupele Europene. Anunțul a fost făcut vineri de președintele clubului, Horațiu Floca, în cadrul unei conferințe de presă transmisă în direct de Ora de Sibiu. ’’În CA am decis să ne exprimăm dorința de a participa în ediția viitoare a cupelor europene. Ne dorim să reprezentăm Sibiul și sportul sibian în întrecerea cu cele mai bune echipe de baschet din Europa. Bineînțeles că trebuie să ne câștigăm acest drept pe teren, iar asta înseamnă că ne dorim să trecem de primul tur al play-off-ului și să ajungem în semifinalele Campionatului Național de Baschet Masculin’’, a explicat Horațiu.
Costurile acestei participări ar putea să ajungă și la 100.000 de euro. ’’Sibiul nu a mai fost prezent de nouă ani în Cupele Europene. Ultima dată am participat în sezonul 2008-2009, noi am estimat o cheltuială între 50.000 și 100.000 de euro. Depinde cât de departe vom ajunge, cu ce echipe vom juca, cât de lungi vor fi deplasările. Noi ne dorim să fim acolo’’, a mai spus acesta.
Urmăriți mai jos înregistrarea conferinței de presă avută loc vineri.

Începe play-off-ul. Haideți la meciuri
CSU Sibiu s-a clasat pe locul al doilea la finele sezonului regulat, cu un total de 46 de puncte obținute în urma celor 18 victorii și 10 înfrângeri. Acest rezultat îi conferă avantajul terenului propriu în primul tur al PlayOff-ului, unde joacă în compania celor de la BC Mureș Târgu Mureș, ocupanta locului al 7-lea în clasament.
Primele două partide, se vor disputa la sala Transilvania după următorul program:
• Miercuri, 12 aprilie, ora 18:00, LIVE pe DigiSport,
• Vineri, 14 aprilie, ora 18:00, LIVE pe DigiSport.
Biletele pentru aceste două partide se vor pune în vânzare începând de vineri, 7 aprilie 2017, la sediul Clubului, str. Rennes nr.2, între orele 9 și 15, dar și online pe www.csusibiu.ro.
Meciul 3 se va disputa în data de 20 aprilie, la Târgu Mureș, iar meciurile 4 și 5 sunt programate să se dispute în 22 aprilie (Tg. Mureș), respectiv 25 aprilie (Sibiu).
Conform calendarului competițional, semifinalele vor avea loc în datele 1 și 3 mai, 8 și 10 mai, respectiv 13 mai, iar datele finalei LNBM sunt: 19 și 21 mai, 26 și 28 mai, respectiv 31 mai.

Ultima oră

Comentariul meu