Întrebarea mi se pare legitimă. Ne aflăm într-o perioadă de cumpănă, ce pune sub semnul întrebării cea mai umanistă construcție liberal-politică din istoria popoarelor europene. Asupra tuturor planează spectrul reluării unei experiențe de tristă amintire: național-totalitaritarismul, ce poate aduce schimbări alarmante, chiar dacă prin mijloace democrate. Țări occidentale puternic dezvoltate pot reveni la ideologii fanatice și regimuri extremiste. Iar în Est, conducători orgolioși sunt mai degrabă interesați să ridice noi ziduri între popoare, decât de apropierea între ele. (Evident, întru apărarea identităților lor colective, naționale, spirituale și de gen – teorie prezentată, de curând, cu prilejul vizitei sale la București, de filosoful rus, patriot-putinist, Aleksandr Dughin / http://adevarul.ro/news/politica/reportaj-ideologul-putin-bucuresti-le-a-spus-dughin-romanilor-despre-propaganda-sorosista-daci-prietenia-moscova-1_58e5d2d45ab6550cb801e137/index.html). Și totuși, trăsătura comună a majorității europenilor rămâne credința creștină, deși mult slăbită sub presiunea secularizării societății.
Un fost prim-ministru francez explica, în 2003, de ce creștinismul pierde în fața secularismului. În Europa, suveranitatea aparţine poporului şi nu decurge dintr-o putere transcendentă. Libertatea de gândire este absolută, ca şi libertatea religioasă. Femeile nu suferă din cauza unui statut de inferioritate faţă de bărbaţi. Reprezentarea politică trebuie să fie pluralistă. Puterile publice nu trebuie să depindă sau să se refere la nici o autoritate religioasă. Toate aceste valori sunt piloni acceptaţi ai stabilităţii instituţionale şi politice din Europa de astăzi, şi impun un acord aproape unanim. Acestea decurg din valorile Bisericii, dar nu sunt garantate de către aceasta. Această parte a patrimoniului nostru vine din Iluminism, şi creşte din vechea luptă pentru triumful Raţiunii (subl. m.). Adâncirea acestui set de valori, testarea modului în care acestea sunt împărtăşite reprezintă condiţia necesară pentru a genera noi valori şi pentru a da Uniunii noastre (UE –n.m.) identitatea şi coeziunea care ne vor permite într-o zi să propunem valorile seculare europene restului lumii.
Așadar, este Europa în plină criză a vocației sale creștine, din cauza „propriului patrimoniu iluminist”, născut din valorile Bisericii, sau pentru că a ajuns în epoca „ciocnirii civilizațiilor”, din cauza globalizării democrației? Un răspuns tranșant e dificil de dat. În orice caz, după ce Biserica a pierdut treptat puterea politică, odată cu apariția iluminismului, la mijlocul mileniului trecut, „ciocnirea civilizațiilor”, după „războiului rece”, în 1989, a mărit deruta Europei creștine.
Și continuă să crească. Societatea europeană bimilenară, întemeiată pe valori spirituale iudeo-creștine, duce povara migrației musulmanilor, din țările afro-asiatice puternic afectate de războaie. Episoadele violente creează panică, din ce în ce mai des, pe bătrânul continent. Din păcate, după atâtea tragedii – până la cea de vineri, la Stockholm – Europa conștientizează, în măsuri diferite, masiva prezență musulmană și radicalizarea jihadistă, la a doua sau a treia generație europeană… Și suntem departe de a găsi explicații pe deplin lămuritoare, nemai vorbind de soluții…
Un studiu comparativm despre dinamica socială a noilor identități europene, bazate pe dogmele învățăturii coranice, și ce-a mai rămas din cultura creștin-identitară a majorității europenilor, poate crea, în mințile sceptic-raționaliste, spectrul „înfrângerii” valorilor creștine. Cu timpul, chiar în mod natural. Într-o asemenea eventualitate (pe care, personal, n-o văd posibilă), s-ar spune că civilizația creștină s-a „topit” la focul libertăților și drepturilor cetățenești. Și nu Coranul ar fi vinovat. Nici corectitudinea politică, întrucât declinul valorilor creștine s-a instalat de mult, prin forța secularizării. În fond, mesajul laic al corectitudinii politice s-a născut din egalitatea civică – indiferent de rasă, etnie și religie -, în fața legii, la fel cum mesajul evanghelic propovăduiește egalitatea oamenilor în fata lui Dumnezeu.
La începutul Săptămânii Mari, ne putem întreba cu maximă responsabilitate: cum va mai rezista Europa creștină, cu atâtea crize politice și pericole majore la tot pasul? Un răspuns ni l-a oferit, acum o săptămână, părintele Oskar Raicea, în predica la Moartea și Învierea lui Lazăr (Ioan, cap. 11): „Credinţa în viaţa veşnică este punctul nevralgic al vieţii noastre creştine. Suntem botezaţi pe moartea şi Învierea lui Isus. Trebuie să învăţăm să plângem împreună cu Isus decesul semenilor noştri, indiferent unde şi cum sunt răpuşi de moarte, în această lume, şi să înviem cu El, în ciuda atitudinii tâmpe şi cinice ale celor din jur, vizavi de victimele indiferenţei şi egoismului lumii moderne. Noi creştinii trebuie să fim şi să rămânem apărătorii vieţii de la prima, până la ultima ei zvâcnire”.