ambasadorul elveției la consiliului județean sibiu. a prezentat oportunitățile de investiții elvețiene în județ

Ambasadorul Elveției Urs Herren s-a întâlnit astăzi cu președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și cei doi vice-președinți Marcel Luca și Wiegand Fleischer, pentru a discuta oportunitățile de cooperare româno-elvețiană la nivelul Județului Sibiu.

Dezvoltarea economică și turismul sunt două subiecte principale pentru mandatul ambasadorului Herren în ce privește Județul Sibiu și a dorit cu ocazia acestei vizite să cunoască punctele de interes și perspectivele pentru cooperare ale autorităților județene. ”Cele două probleme pe care potențialii investitori le invocă cel mai des sunt lipsa forței de muncă în zona Municipiului Sibiu și problemele de conectivitate, în special pe cale rutieră, cu Vestul Europei” a afirmat Excelența Sa, apreciind totodată oportunitățile de legături rapide cu Vestul Europei oferite de Aeroportul Internațional Sibiu, aflat în subordinea Consiliului Județean.
Daniela Cîmpean și-a exprimat speranța în creșterea numărului de investiții elvețiene în județ, subliniind că mai multe zone din județ oferă forță de muncă bine pregătită, cum ar fi partea de Nord a Județului. În ce privește turismul, a prezentat ca oportunități de investiții zona montană Bâlea pentru sporturile de iarnă, dar și stațiunile balneare ca Ocna Sibiului și Bazna. Domeniul cultural de asemenea a fost adus în discuție, în strânsă legătură cu oportunitățile de finanțare prin programul de cooperare bilaterală elvețiano-român, reprezentanții Consiliului Județean menționând posibilitățile de schimb cultural atât cu CNM ASTRA, cât și cu Filarmonica de Stat Sibiu și cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul – Junii” Sibiu. Alte oportunități de cooperare sunt cele legate de domeniul securității cibernetice, prin susținerea congreselor anuale organizate la Sibiu de Swiss-Web-Accademy.
Tot prin mijlocirea Ambasadei Elveției la București, în 2016 o delegație din partea Cantonului Fribourg din Elveția a vizitat Consiliul Județean Sibiu iar un acord de cooperare este în curs de pregătire. Intențiile de ambele părți sunt ca buna cooperare între România și Elveția să se materializeze prin proiecte concrete de cooperare la nivel județean.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu