Sibiancă înșelată în weekend cu 18.000 de lei prin metoda „ACCIDENTUL”

În data de 2 aprilie, o sibiancă a reclamat Poliției Municipiului Sibiu faptul că a fost înșelată cu suma de 18.000 de lei. O femeie de 80 de ani a căzut în plasa țeparilor și le-a dat suma de bani după ce aceștia i-au spus că nepoata are nevoie de ajutor financiar ca să nu intre la închisoare.

Femeia, în vârstă de 80 de ani, a relatat polițiștilor că, în data de 2 aprilie, în jurul orei 19,00, în timp ce se afla la domiciliu, a fost apelată cu număr privat pe telefonul mobil personal, ocazie cu care a purtat o convorbire cu un individ care s-a recomandat a fi procuror și care i-a comunicat acesteia faptul că nepoata sa a accidentat mortal o femeie. Bărbatul a solicitat suma de 4.000 de euro pentru a o scăpa pe nepoată de închisoare, iar sibianca a acceptat să plătească suma de 18.000 de lei și, la aproximativ 15 minute, s-a întâlnit cu un bărbat necunoscut căruia i-a înmânat suma de bani.
Peste două ore, femeia a înțeles că a fost victima unei înșelăciuni și a anunțat polițiștii care, în prezent desfășoară activități în vederea identificării și prinderii autorilor. Poliţiştii sibieni efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi fac un apel către cetăţeni pentru a nu da curs solicitărilor de a trimite bani. Foto: arhivă

Sibiancă înșelată în weekend cu 18.000 de lei prin metoda „ACCIDENTUL”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică