Lista cu cele 333 de abateri pentru care nu mai primești direct amendă

Un proiect de lege numit proiect al prevenției a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri. Hărțuirea sexuală este printre abaterile ce vor fi sancționate cu avertisment.

Hărţuirea sexuală a angajaţilor, vânzarea de lucrări de diplomă sau doctorat pentru plagiatori, abateri de la regimul silvic pedepsite mai aspru de anul trecut pentru a evita infrigementul, precum şi nedeclararea în termen a veniturilor sunt printre cele 333 de contravenţii care nu vor mai fi sancţionate decât cu avertisment şi nu cu amendă dacă este vorba de prima abatere, iar în 90 de zile se remediază. Prevederile se regăsesc în proiectul de lege al prevenţiei pus, joi, în dezbatere publică de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Cele 333 de contravenţii sunt doar în stadiul de propunere, lista finală urmând a se decide după 1 mai, când expiră termenul dezbaterii publice.
Mai exact, potrivit proiectului, la prima constatare a unei contravenţii se încheie un proces verbal de constatare şi sancţiune cu avertisment, la care se anexează un plan de remediere. Termenul pentru intrarea în legalitate este de trei luni. Contravenientul beneficiază de aceste măsuri, o singură dată pentru oricare dintre contravenţiile menţionate în proiectul de lege, în termen de 3 ani de la data aplicării sancţiunii avertismentului, scrie Gândul.
„Scopul prezentei legi este de a reglementa o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii de către persoanele/entităţile care desfăşoară activitate economică, precum şi prevenirea săvârşirii de contravenţii de către instituţiile publice şi instituţiile publice locale”, se arată în proiectul de lege, în a cărui anexă sunt prevăzute contravenţii, din peste o sută de legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, care ar urma să intre sub incidenţa noilor măsuri.
„E rezultatul unei munci de aproape două luni. E o lege care e aşteptată de mediul de afaceri, iar în text aţi adăugat şi component pentru administraţie. Este, totodată, un proiect de lege prioritar pentru noi, parte a programului de guvernare, care va ajuta foarte mult mediul de afaceri”, a spus premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa de Guvern de joi.
Discriminarea şi vânzarea de teze de doctorat, sancţionate cu avertisment la prima abatere
VEZI AICI LISTA COMPLETĂ CU ABATERILE
Printre contravenţiile propuse la a fi scutite de amendă la prima abatere sunt însă şi unele cel puţin bizare.

De exemplu, unele cuprinse în Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Mai exact, este vorba de articolele prin care este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, cum ar fi concedierea, stabilirea salariului sau promovare. De asemenea, sub incidenţa legii prevenţiei ar urma să intre şi prevederea conform căreia „constituie discriminare bazată pe criteriul de sex orice comportament nedorit, definit drept hărţuire sau hărţuire sexuală, având ca scop sau efect de a crea la locul de muncă o atmosferă de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectată; de a influenţa negativ situaţia persoanei angajate în ceea ce priveşte promovarea profesională, remuneraţia sau veniturile de orice natură ori accesul la formarea şi perfecţionarea profesională, în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit, ce ţine de viaţa sexuală”. În cazul acestor două contravenţii amenzile prevăzute de legea actuală se încadrează între 3.000 şi 100.000 de lei.

O altă contravenţie scutită de amendă, la prima constatare, ar fi cea legată de „comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat”. Pentru astfel de faptă, încadrată contravenţie în Legea educaţiei naţionale, amenda prevăzută este 5.000 lei la 50.000 lei.

De asemenea, cu un avertisment sunt sancţionate în primă instanţă şi o serie de contravenţii silvice , în cazul cărora anul trecut s-a stabilit prin ordonanţa de urgenţă 51 majorarea amenzilor, pentru a evita declanşarea unei proceduri de infrigement pentru România. Iată două exemple din lege sancţionate, în prezent, cu ameni între 15.000 şi 20.000 de lei:
„Neutilizarea Sistemului informatizat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare SUMAL, sau transmiterea cu întârziere mai mare de 45 de zile de la data la care trebuia să se facă raportarea lunară de către profesionişti, din culpa acestora, a datelor în SUMAL şi cu suspendarea acordului de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special pentru o perioadă de 1 an. Sancţiunea se aplică numai cu condiţia notificării profesionistului în cauză de către structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de maximum 5 zile de la data prevăzută de lege pentru raportarea datelor în SUMAL”.
„Introducerea pe piaţă a lemnului recoltat în mod ilegal sau a produselor din lemn derivate din acesta, aşa cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn sau produse din lemn, cu confiscarea lemnului recoltat în mod ilegal sau a produselor din lemn derivate din acesta sau, după caz, cu interzicerea comercializării lemnului sau a produselor din lemn”.

Ultima oră