Sevil Shhaideh a semnat vineri trei contracte de finanțare din fonduri europene. Unul dintre acestea vizează Sibiu, respectiv Biserica Evanghelică și Piața Huet.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Ruropene, Sevil Shhaideh, a semnat, vineri, trei contracte de finanţare din fonduri europene în valoare de 500 de milioane de lei, a anunţat ministerul. Ministerul a anunţat că unul dintre contracte este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) şi vizează lucrări de conservare şi restaurare a clădirii Bisericii Evanghelice din Sibiu şi modernizarea infrastructurii conexe, Piaţa Huet din Sibiu. Durata de implementare a proiectului este de 70 de luni, iar valoarea totală de 21,9 milioane de lei (din care 21,4 milioane de lei, adică 98% din valoare, constituie finanţare nerambursabilă). După restaurarea acestui obiectiv, se preconizează ca numărul vizitatorilor să crească cu peste 10.000 turişti.