Consilierii locali au aprobat tarifele pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. De sâmbătă încep ridicările

Consilierii locali au votat în ședința ordinară de astăzi noile tarife pentru activitățile de ridicare, transport, depozitare a vehiculelor oprite sau staționate neregulamentar pe raza municipiului Sibiu. Începând din 1 aprilie noul serviciu coordonat de Poliția Locală își începe activitatea cu o mașină.

În ședința de joi, 30 martie, consilierii locali au aprobat în unanimitate noile tarifele practicate de Serviciul de Ridicări Auto, cel care va fi gestionat de către Poliția Locală începând din 1 aprilie. Astfel, cei care vor lăsa mașinile staționate sau parcate neregulamentar, vor trebui să scoată din buzunar următoarele sume:
350 lei – tarif ridicare vehicul;
100 lei – tarif transport vehicul;
150 lei – tarif zilnic depozitare vehicul.
Trebuie specificat că tariful de depozitare se va percepe începând cu ora 0.00 a zilei următoare ridicării vehiculului. Actualele tarife vor fi valabile cel puțin un an, după care ele pot fi modificate.

Acționează cu o singura mașină
Directorul General al Poliției Locale Sibiu, a explicat modalitatea de ridicare a mașinilor, programul și locația depozitării mașinilor. ”În prima fază doar cu o mașină se acționează în procesul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar din Sibiu. În urma concursului de marți, 28 martie 2017, cincisprezece oameni au fost angajați plus cinci casieri care erau deja în compartimentul specializat”, spune Gheorghe Aldea.

Program non-stop la ridicări și numere noi de telefon
Aldea a mai explicat că noul serviciu va avea cel mai probabil un program de 24 din 24 de ore. Numerele de telefon la care se poate apela noul serviciu s-au schimbat. ”Ne dorim ca serviciul să asigure un program non-stop. Sibienii care doresc să apeleze la acest serviciu, pot suna la numărul scurt al Poliției Locale: 0369911, sau la numărul vechi al Poliției Locale: 0269.208.978. Vor fi afișate și alte numere, pe mașina de ridicări a automobilelor parcate neregulamentar. Depozitarea mașinilor ridicate, se va face în vechea locație, la Tursib”, a mai explicat acesta.

Ultima oră