Bursă generală a locurilor de muncă la Sibiu și Mediaș. Mii de joburi disponibile

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 7 aprilie 2017 „Bursa generală a locurilor de muncă” în Sibiu (la Sala Redal Events, str. I. Sebastian Bach nr.4, Cartier Lazaret) şi Mediaş (la Casa Schuller, Piaţa Regele Ferdinand I, nr. 25), începând cu ora 9.00, pentru cei care doresc schimbarea locului de muncă sau pentru cei care nu lucrează.

Această măsură activă pentru prevenirea şi combaterea şomajului este deschisă tuturor celor care nu au un loc de muncă sau care doresc schimbarea locului de muncă actual, participarea atât a agenţilor economici cât şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă fiind gratuită.
Prin intermediul bursei generale a locurilor de muncă organizate anul trecut au fost angajate 192 persoane.
Angajatorii care doresc să participe la bursă pot să contacteze Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, str. Morilor nr. 51 A, tel. 0269/210882 sau fax. 0269/230089 sau Agenţia Locală Mediaş, str. Aurel Vlaicu, nr. 31 – 33, tel. 0269/843731; 0269/846710.

Foto: arhivă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică