Sibiul printre orașele cu cele mai bune facilități medicale. Broscăria e în topul negativ

Oradea, Brașov și Timișoara conduc în acest top în care Sibiul este pe locul 8, imediat după Cluj Napoca. În privința cartierelor, Broscăria este în top 20 cartiere nevantajoase în România.

Cu 16 spitale de stat și private, alături de alte peste 90 de cabinete private și zeci de farmacii, Oradea, reședința și cel mai mare oraș din județul Bihor, a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cele mai bune facilități medicale din România, potrivit unui studiu realizat de platforma de anunțuri imobiliare Storia.ro.
Clasamentul continuă cu orașele Brașov, Timișoara, Târgu Mureș, Baia Mare, Pitești, Cluj-Napoca și Sibiu. La polul opus, printre cele mai dezavantajoase orașe din punctul de vedere al facilităților medicale se numără Giurgiu, Focșani, Tulcea, Călărași, Constanța, Bacău și Vaslui.
Dacia din orașul Timișoara ocupă prima poziție în clasamentul cartierelor cu cele mai bune facilități medicale din România. Topul continuă cu Ștefan cel Mare (București), Gavana 3 (Pitești), Zorilor (Cluj-Napoca), 7 Noiembrie (Târgu Mureș), Soarelui (Timișoara), Centrul Civic (Brașov) și Cedonia (Sibiu). Cartierul Rogerius din orașul Oradea ocupă poziția numărul 5. La coada clasamentului sunt cartierele Gai (Arad), Bereasca (Ploiești), Ferneziu (Baia Mare) și Gara (Slatina).Sibiul printre orașele cu cele mai bune facilități medicale. Broscăria e în topul negativLa nivel de regiuni istorice, Banat a fost desemnat de 8.332 de români ca fiind regiunea cu cele mai bune facilități medicale, fiind urmată de Maramureș, Crișana și Transilvania. Cel mai mic punctaj la capitolul percepției locuitorilor față de facilitățile medicale în orașele și cartierele lor a fost obținut de Dogrobea, Moldova și Muntenia. Zona București și Ilfov se află la mijlocul clasamentului.
În general, orașele cu un număr mare de locuitori, cu un Produs Intern Brut ridicat și o rată a șomajului scăzută au fost considerate și orașele cu cele mai bune facilități medicale. La polul opus, cele mai dezavantajoase orașe din punct de vedere al facilităților medicale au în medie sub 100.000 de locuitori și o rată a șomajului ridicată.Sibiul printre orașele cu cele mai bune facilități medicale. Broscăria e în topul negativ

Cartierele Sibiului – Broscăria la Coadă, Zona Cedonia în vârf
La Sibiu cele mai bune zone din punct de vedere al accesului la facilități medicale sunt Cedonia, Calea Dumbrăvii, zona Centrală, Mihai Viteazu și Hipodrom 3. La coada clasamentului se află Broscăria.

Ultima oră