Ministrul Muncii a anunțat majorarea punctului de pensie de la 1 iulie
FOTO arhivă

Românii pensionari vor primi bani mai mulți din luna iulie. Ministrul Muncii a anunțat că punctul de pensie va crește la 1.000 de lei.

Majorarea se va face în ciuda recomandărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar la finalul lunii martie va fi gata şi legea salarizării unitare. „De la întâi iulie, punctul de pensie va creşte la 1.000 de lei, nu se pune problema să amânăm această creştere, să o schimbăm, să amânăm legea salarizării unitare sau toate celelalte măsuri pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare. Asta nu înseamnă că noi ne uităm cu mai puţin respect către FMI sau către Comisia Europeană sau către alte instituţii internaţionale, dar, nu putem să nu observăm faptul că toate prognozele în ceea ce priveşte România în ultimii ani, atât ale Comisiei Europene cât şi ale FMI au fost greşite. Daţi-ne voie să ne luăm după Comisia de Prognoză, care nu a greşit niciodată până acum, şi după estimările pe care le facem noi cu specialiştii PSD”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la România TV.
Anunţul ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale vine în contextul în care Reza Bagir, şeful FMI la Bucureşti, a atras atenţia asupra deficitului bugetar în creştere şi a spus că România este ţara UE cu cea mai mare majorare a deficitului bugetar structural.
„Pentru anul acesta, estimăm că, dacă nu se iau alte măsuri în afară de cele incluse deja în buget, deficitul proiectat va fi de 3,7% din PIB. În timp ce deficitul este proiectat la 3,7% într-un scenariu în care politicile nu se modifică, vedem unele probleme care se configurează anul viitor. După estimările noastre, noi proiectăm că deficitul anului viitor va ajunge la 3,9% din PIB. Aş vrea să precizez că estimările noastre pentru anul viitor se vor modifica odată ce se vor purta discuţiile pe bugetul 2018. Informaţiile noastre la acest moment se bazează pe ceea ce s-a inclus cu privire la anul 2018 în bugetul anului 2017 şi pe efectele unor politici care sunt deja luate în considerare, cum ar fi majorarea punctului de pensie care trebuie să intre în vigoare în cursul acestui an”, a spus Bagir.
În ceea ce priveşte legea salarizării unitare, Lia Olguţa Vasilescu a precizat, în cadrul aceleiaşi intervenţii tv, că îşi propune ca această lege să corecteze o serie de inechităţi care există acum în sistemul bugetar. Noua lege a salarizării ar urma să fie gata până la finalul lunii martie, a mai spus ministru.

Ultima oră