O femeie de 62 de ani a blocat strada Triajului mai bine de o oră. Aceasta a pus mașina de-a latul străzii pentru că nu a vrut să lase angajații unei firme ce execută lucrări ale primăriei, să treacă cu utilajele prin zonă.
În data de 17 martie, în jurul orei 08,20, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o conducătoare auto blochează strada Triajului din municipiul Sibiu după ce a parcat autoturismul perpendicular pe axul drumului. ’’La fața locului, polițiștii au constatat că, pe fondul unui conflict legat de dreptul de proprietate asupra terenului, o sibiancă în vârstă de 62 de ani a blocat circulația pe ambele sensuri ale străzii Triajului, fapt care a perturbat traficul rutier în zonă și a pus în pericol siguranța circulației pe drumul public’’, spun cei de la IPJ Sibiu.
Se pare că este vorba de un litigiu pe care femeia îl are cu municipalitatea, iar administrația locală are programate lucrări în zona respectivă. Sibianca a dorit astfel să împiedice firma care trebuia să execute lucrările.
În cauză a fost întocmit dosar penal, femeia fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare a circulației pe drumul public, conform articolului 339 aliniatul 3 din Codul Penal, traficul revenind la normal după aproximativ o oră. Femeia riscă închisoare de la 3 luni la un an sau amendă. Foto: arhivă