Zilele trecute, venirea suedezilor din Skellefteå, la Netuș de Sibiu, n-a fost o vizită de curtoazie. Nici una de vacanță, sub influența „frunzuliței verzi”. A fost o vizită de lucru, ceva foarte serios. Citind relatările de presă, am avut impresia unui straniu joc al hazardului: părea că nordicii trăiau sub efectul vestitului sindrom, căruia i s-a dat numele capitalei țării lor, Stockholm, ce apare atunci când oamenii agresați devin simpatizanți ai agresorilor. De data asta, agresiunea a fost din partea unei comunități plimbărețe de romi originari din județul Sibiu, dornici să „cucerească” civilizata lume suedeză. Numai că, sub presiunea „invadatorilor sibieni”, Skellefteå și-a trimis reprezentanții direct în miezul uneia din cele mai grave probleme sociale românești. Și după ce le-au cunoscut neamurile, din România, aceștia au empatizat cu agresorii lor de-acasă.
Au fost de-ajuns 30 de romi originari din Netuș, pentru ca viața locuitorilor din Skellefteå să se schimbe. Cu siguranță, „asediul” a început pe străzi, în cunoscuta campanie „la cerșit”. În timp, au devenit din ce în ce mai deranjanți, pentru orășelul nordic bine îngrijt de locuitorii săi. Probabil, primele sesizări au fost în mass-media. Apoi s-a aflat că „autoritățile suedeze și organizațiile umanitare din această țară au de gând să îi trimită înapoi în România pe cei aproximativ 30 de romi din comuna Iacobeni”, cum s-a scris în ziarul local Norran. Dar ziariști nu s-au mulțumit doar cu atât și au venit la Netuș. Îngroziți de cele văzute în comunitatea de romi „au distribuit pachete cu alimente”. În plus, ziariștii suedezi au pus degetul pe rană și „au discutat cu directorul școlii din sat, pentru ca în această unitate de învățământ să se desfășoare un proiect concret”, în sprijinul romilor.
Ideea cu „proiectul de ajutorare”, imediat după „ocuparea” orășelului suedez Skellefteå, m-a dus cu gândul la activitatea mea de aproape șapte ani, în Prefectura Sibiu, începând din 2005. În calitate de consilier de presă al prefectului, am fost prezent la nenumărate ședințe ale comisiei județene pentru romi. Obiectivele legale a comisiei erau urmărirea și evaluarea problemelor apărute în comunitățile roma și, evident, indentificarea soluțiilor de rezolvare.
Din toate ședințele la care am participat, mă opresc la un singur exemplu. În ianuarie 2006, comisarii au urmărit elucidarea crizelor apărute în comunitatea roma, în cartierul Tineretului, din Mediaş, şi în alte localități din nordul județului. Pe lângă oficialii prefecturii și ai administrației locale, au participat reprezentanți ai Agenţiei Naţionale pentru Romi (ANR), ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, din România, organizaţiei Romani Criss și ai Fondului de educaţie pentru romi (organism creat de Banca Mondială şi Fundaţia Soros, cu sediul la Budapesta). „Principala noastră problemă este lipsa locurilor de muncă, în condiţiile în care poluarea masivă descurajează activităţile din agricultură şi zootehnie”, a declarat liderul zonal al romilor. Iar reprezentantul ANR i-a solicitat acestuia o analiză completă şi complexă a situaţiilor critice, cu măsurile luate de autorităţile locale şi judeţene. Totul pentru „elaborarea unei strategii şi pentru obţinerea finanţărilor necesare programelor de dezvoltare comunitară”. Concluzia dezbaterii a fost clară: „Este nevoie să lucrăm cu atenţie pentru prevenirea conflictelor şi pentru o convieţuire interetnică normală. Lucrurile nu se rezolvă de la sine. De aceea, se impune o strânsă colaborare între autorităţi şi liderii locali ai comunităţilor de romi”.
Ei bine, după zece ani, niște suedezi sunt oripilați de condițiile de viață ale romilor din Netuș, un sat din zona despre care s-a vorbit și în 2006, la Prefectura Sibiu. Mă întreb cât de surprinși ar fi fost oaspeții noștri, dacă ar fi cunoscut concluziile comisiei județene, din 2006. Poate suedezii ar fi realizat motivele de fond al „invaziei” rome, ce a tulburat liniștea locuitorilor din Skellefteå. După atâta timp, însă, degeaba și-ar fi dat seama. Cum la fel de sigur e că venirea lor la Netuș nu va avea un efect imediat, prin activarea administrației noastre publice. Și ar fi iluzoriu să ne imaginăm că prefectul – omul guvernului în teritoriu – a știut de migrarea romilor din Netuș, în Suedia.
În Europa, România e ţara cu cei mai mulţi romi: 2,4 milioane. Ca ţară membră a UE, avem de împărţit cu Europa responsabilitate rezolvării problemelor sociale legate de ei. Nu va fi simplu pentru că, vorba unui cuiva: „Toate ţările europene au ţiganii lor, fără ei n-ar putea trăi, n-ar putea să-şi traseze frontierele propriei identităţi. Ce am fi noi dacă n-am şti că există alţii, «mai răi» decât noi? Ce ar fi italienii fără albanezi şi, în ultimul timp, fără ţiganii lor veniţi din România? Cum ar putea să-şi afirme «superioritatea» europeană?” Este o sinteză ironică, dramatic de realistă, a modului în care romii sunt încă percepuţi într-o Uniune de state democratice. Dacă acesta este efectul pervers al corectitudinii politice, înseamnă că Europa mai are multe de învăţat de pe urma „sfidării civilizaţiei” din partea numeroasei sale populaţii roma. Sau cum, pe bună dreptate, spune George Soros – mult hulitul miliardar american, pentru finanțarea democratizării ex-comunistelor țări europene, în anii 90: „Cred că trebuie să le dăm romilor o şansă să-şi găsească locul în societate. Şi nu este responsabilitatea celor bogaţi, este o responsabilitate a societăţii în general, este şi responsabilitatea statului. Atunci romii pot fi traşi la răspundere pentru felul în care se comportă, dar, până când nu vor avea oportunităţi egale, există acea responsabilitate care aparţine societăţii”.