Preşedintele Klaus Iohannis a explicat vineri, decizia finală a instanţei prin care a pierdut casa din centrul Sibiului, afirmând că ea va fi respectată „cu punct şi virgulă”, aşa cum se întâmplă de altfel din 2015, de la prima decizie.
Iohannis a fost întrebat despre sentinţa din 2015, în care se spunea că el nu a fost „de bună credinţă” şi a făcut uz de fals în obţinerea casei, decizie care a rămas acum definitivă şi irevocabilă: „Aceste lucruri nu sunt scrise în acea decizie şi pot să îi asigur pe toţi că nu am niciun fel de problemă morală. Fiind o decizie definitivă irevocabilă, ea va fi întrutotul respectată”.
Jurnaliştii i-au spus că acesta a fost un citat din sentinţa din 2015, preşedintele spunţând că nu comentează deciziile, care nu contează dacă „mulţumesc sau nemulţumesc”.
„O decizie, dacă este definitivă şi irevocabilă, se aplică şi punct. Altceva nici nu cred că aş putea să adaug aici. (…) Nu s-a schimbat nimic prin această decizie. Suntem exact unde am fost şi în toamna lui 2015, de când se respectă cu punct şi virgulă acea decizie”, a spus preşedintele.
Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au pierdut definitiv casa din centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Piteşti le-a respins irevocabil contestaţia în anulare la decizia Curţii de Apel Braşov, pe 22 februarie. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a spus că preşedintele respectă deciziile instanţelor de judecată şi s-a conformat deciziei instanţei din noiembrie 2015, anunță News.ro.
Foto:arhivă.