Centrul Cultural Maghiar sărbătorește 11 ani de funcționare prin expoziții de fotografie

Centrul Cultural Maghiar a fost inaugurat la Sibiu, în data de 11 martie 2006, cu scopul de a prezenta și reprezenta valorile culturii maghiare în regiune. În acest an, Centrul, sărbătorește activitatea prin expoziții de fotografii.

De unsprezece ani instituția culturală oferă publicului larg evenimente dintre cele mai atractive, pune în valoare și prezintă cultura maghiară în context multi-etnic, ocrotește patrimoniul material și imaterial al acesteia și a propus sibienilor câteva festivaluri care au intrat deja în conștiința publicului larg, precum Zilele Hungarikum, cu al său vestit concurs de gătit gulyás și Ars HUNGARICA, un festival interdisciplinar complex de prezentare a culturii maghiare.
Asociația HID a Maghiarilor din Sibiu – coordonatorul Centrului Cultural – sărbătorește anual această dată prin organizarea unor evenimente culturale oferite publicul larg, așa a fost și zilele trecute când au fost vernisate două expoziții, au putut fi vizionate trei filme de lung metraj din capodopere ale cinematecii maghiare, s-a prezentat o carte de versuri în prezența autorului și publicul prezent a făcut cunoștință cu un „Muzeu viu” de tehnică populară din județul Covasna.
Conducerea Asociației HID și colectivul Centrului Cultural Maghiar din Sibiu dorește să mulțumească tuturor instituțiilor partenere care colaborează și susțin activitatea acesteia, persoanelor implicate în funcționarea instituției și în organizarea evenimentelor, precum și publicului larg pentru deschidere, pentru prezență la evenimente.
Până la finele lunii martie ac. cele două expoziții de fotografie propuse de Centrul Cultural Maghiar, vernisate în data de 11 martie pot fi vizitate în Turnul Sfatului – „Imagini magice din Ţara Secuilor” și în Sala CIT a Primăriei Sibiu – Lajos Nagy – „Viața este un joc de lumini și umbre”.
• Expoziția de fotografie:
„Imagini magice din Ţara Secuilor”
LAJOS NAGY – „Viața este un joc de lumini și umbre”
Lajos Nagy a expus până în acest moment peste 10.000 fotografii și a fost distins cu peste 1000 premii diferite. Este unul dintre cei mai renumiți fotografi din România și probabil cel mai premiat: AFIAP (Artist FIAP), EFIAP (Excellence FIAP), EFIAP/B (bronz), EFIAP/S (argint), 2013 – EFIAP/G (aur), 2015- EFIAP/P (platinium), 2016-EFIAP/D1 (diamant), 2010- PPSA (Profeciency PSA), 2012- (Excellence PSA), 2015- MPSA (Master PSA).
Lajos Nagy a expus până în acest moment peste 100.000 fotografii și a fost distins cu peste 1000 premii diferite. Este unul dintre cei mai renumiți fotografi din România și probabil cel mai premiat: AFIAP (Artist FIAP), EFIAP (Excellence FIAP), EFIAP/B (bronz), EFIAP/S (argint), 2013 – EFIAP/G (aur), 2015- EFIAP/P (platinium), 2016-EFIAP/D1 (diamant), 2010- PPSA (Profeciency PSA), 2012- (Excellence PSA), 2015- MPSA (Master PSA).
Este membru AAFR ( Aasociatia Artistilor Fotografi din Romania) din 1886, este fondator al Uniunii Fotografilor Maghiari din Lume, din anul 2003 este membru al PSA (Photographic Society of America), din 2005 membru DVF (Deutsche Verband fuer Fotigrafie-Germany), iar din 2008 este membru al UPI (United Photographers International), etc.
La ora actuala in “Who is Who in Photography” este mentionat la categoria ”Top Exhibitor “. A castigat de mai multe ori premii de exceleneță în Romînia și Ungaria, în carierea sa numără peste 100 expoziții personale în lumea întreagă.

Foto: arhivă.

Ultima oră