”Denisa, te rugăm să ne ierți!”

Denisa Voilean a căzut în gol, dorind să-și facă selfie, pe un acoperiș de bloc aflat în centrul Sibiului. Începând de aseară, știrea traversează orașul, din om în om. În țară, face rating în mass-media. Tragedia de la Sibiu a ocupat mentalul colectiv, părând a fi a fiecăruia dintre noi. Normal, emoția a mare. Un pui de om, la vârsta primirii primului buletin, cade în abisul inconștienței unei lumi, ce nu mai pare interesată de soarta copiilor ei. Suntem prea preocupați de selfie, și nu ne mai vedem unii pe alții. Dar mai ales pe copiii din jurul nostru. Avem nevoie de prea multe bunuri, ca să le mai acordăm altora clipe din viața noastră, cu tihnă și-o vorbă bună. Copiii? Ei au ajuns să se crească pe ei înșiși, culegând pe Facebook, Twiter și alte hashtaguri învățăminte imaginate de necunoscuți guru ai internetului.

Citește și: Fotografie dedicată adolescentei ce a căzut de pe un bloc la Sibiu. Mesajul  fotografului este impresionant

Copila noastră a murit, dorind să se distreze cu prietenii. Distracția a costat-o viața, iar pentru prieteni, va însemna multe zile trăite, de-acum înainte, cu imaginea ei căzând în gol. Pentru noi, maturii de lângă ei, însă, tragedia lor ar trebui să fie și a noastră.

Cazul Denisei Voilean deschide un nou dosar de cercetare a societății românești actuale. În timp de pace și stăpâni pe liberul nostru arbitru, se întâmplă ceva neobișnuit de grav: comunicarea și înțelegerea între oameni sunt din ce în ce mai greu de înfăptuit. Mai ales în relațiile părinți-copii. Sunt părinți care se ocupă tot mai puțin de copii. Nu că n-ar vrea, dar nu mai au timp. Nu că n-ar avea timp destul, dar au ceva mai important de făcut. Mai ales când vine vorba de școală. Motiv pentru care educația a fost transferată de facto în responsabilitatea educatorilor plătiți (prost) de stat, lăsând ca cei șapte ani de acasă să devină cei șapte ani de la școală… Consecința e, deocamdată, că unii părinți preferă after school-ul, ca pe un înlocuitor postmodern al tradiționalului stai-în-casă-până-îți-faci-lecțiile! Iar week end-urile au devenit city-break-uri, pentru că e–mai-bine-să-plecăm-undeva-ca-să-schimbăm-decorul… Sunt copii care nu mai simt nevoia să-i aibă aproape pe părinți, pentru că puțini părinți le mai înțeleg pasiunile și prieteniile virtuale, scrisorile telegrafice sau poeziile ermetice și anunțurile cifrate. Prima iubire e trăită complicat, cu disperare, pentru că nu se mai suferă naiv, ca pe vremea părinților sau bunicilor. Acum, suferința e profundă și întunecată. Mr. Google sau Mrs. Facebook îi maturizează înainte de termen. Pe hashtaguri, tinerii găsesc răspunsuri la orice întrebare, fără atenționări și condiționări, fără precauții și norme de folosire binefăcătoare.

VEZI ȘI: VIDEO FOTO – Adevărul despre moartea Denisei Voilean. Fata era de fapt pe acoperișul blocului. Cum de a căzut doar ea?

Locul tragediei petrecută aseară este o relicvă a vechiului regim. I se zice „blocul-turn”, primul construit în Sibiu, în anii 60 ai secolului trecut. A fost primit cu reținere de sibieni, pentru că, până atunci, blocurile nu depășeau trei, patru etaje. După 1989, se vorbea că turnul cu garsoniere era bântuit de stafii ale fostei securități. În percepția multora, turnul fusese un imens cuib de locuințe conspirative. În ce stare a ajuns această construcție de performanță a regimului comunist, în ultimii aproape 30 de ani, știu doar cei care locuiesc acolo. Cert este că în seara de 15 martie, niște tineri au sunat la intrare și li s-a dat voie să urce în bloc. N-au intrat într-o garsonieră, ci s-au dus pe acoperiș. Acolo s-a întâmplat tragedia: un zid n-a rezistat când tânăra s-a sprijinit de el, dornică de-un selfie spectaculos de noapte.

CITEȘTE ȘI: VIDEO FOTO – Pelerinaj la blocul unde Denisa Voilean a murit. Prietenii au adus ciocolată și au aprins lumânări – Imagini de pe acoperiș

Acesta a fost doar un scenariu imaginat de mine. Ce s-a petrecut în realitate, poate, se va ști vreodată. Până atunci, însă, tragedia Denisei va mai fi întoarsă pe multe fețe, în diferite medii, dar cel mai mult va marca familia acestui copil plecat în lumea îngerilor. Pentru noi, cei din afara cercului intim al familiei, n-ar strica să nu lăsăm să treacă ușor acest episod dramatic.  Și mai bine ar fi (pentru societatea noastră) dacă ne-am considera părți ale unei răspunderi colective pentru premisele social-educative și condițiile imediate, care au permis producerea tragediei. Și măcar în gând să rostim, cu sinceritate: „Denisa, te rugăm să ne ierți!”