foto - aparat de masaj cardiac în valoare de 15.000 de euro donat pentru serviciul de ambulanță sibiu

Ambulanța Sibiu, a primit o donație, în valoare de 15.000 de euro de la opersoană care a vrut să rămână anonimă. Cu acești bani, s-au achiziționat un aparat de masaj cardiac continuu, un manechin pentru cursuri și alte dispozitive medicale.

Acest aparat, un manechin pentru cursuri de prim-ajutor și trei dispozitive medicale care ajută la găsirea venelor au fost cumpărate de Ambulanța din Sibiu cu 15.000 de euro, bani donați de o persoană care vrut să rămână anonimă.
„Este vorba despre un aparat de masaj cardiac continuu, Lukas, fiind primul dispozitiv de acest gen din județul Sibiu. Dorim să precizăm că la nivelul județului Sibiu, echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu au reușit să resusciteze cu succes în 2016 circa 30% dintre pacienții aflați în stop cardio-respirator (263 pacienți, dintre care 76 resuscitați cu succes)”, a declarat doctorul Ovidiu Rafa, director medical în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță și președintele Asociației „De la noi pentru noi” Ambulanța Sibiu.
El a adăugat că un studiu de specialitate a dovedit eficiența acestui aparat.
În țară s-a făcut un studiu de către dr. Mihai Polinschi, managerul Serviciului de Ambulanță Galați, care a arătat eficiența acestui aparat, rata de succes dublându-se în cazul județului Galați. ”La noi pe mașini sunt 2 cadre medicale, maxim 3. Ca să declari un om mort, acesta trebuie să fie cald. Gândiți-vă că pentru a crește cu un grad temperatura unei persoane cu hipotermie, acesta trebuie resuscitat o oră. Știu cazuri de pacienți care au fost resuscitați mai bine de 9 ore. Mai intervine problema când pacientul aflat în stop cardiorespirator se află în încăperi strâmte, trebuie coborât pe scări, iar în acele momente nu se poate continua masajul cardiac. Cred că este binevenit acest aparat și sunt sigur că vom avea rezultate bune”, a mai spus doctorul Ovidiu Rafa.

Ultima oră

Comentariul meu