Salarii de la 4.400 de lei în sus pentru medicii rezidenți începând din 2018

Proiectul Legii Salarizării prevede printre altele ca medicii rezidenți din anul I să primească venituri brute de cel puțin 4.400 de lei începând de anul viitor. De asemenea cei din anul șase vor ajunge la salarii de peste 6.000 de lei.

Salariile medicilor rezidenţi vor creşte de la 1 ianuarie 2018. Cel puţin asta prevede draftul proiectului Legii Salarizării la care guvernanţii lucrează acum. Astfel, rezidenţii din anul întâi vor avea un venit brut de cel puţin 4.400 de lei, la care se adaugă sporuri, iar cei din anul şase vor câştiga peste 6.000 de lei lunar, anunță Digi24. Vor fi creșteri salariale și de sută la sută pentru medicii rezidenți din anul I. Conform draftului legii salarizării unitare aceștia vor avea un salariu de bază care va porni de la 4.481 de lei la care se vor adăuga și sporuri. Astfel, suma la care va ajunge un medic rezident din anul I ar putea ajunge la aproape 5.000 de lei brut. Este singura categorie de medici rezidenți care va primi această creștere de salariu începând de la 1 ianuarie 2018.
În ceea ce privește ceilalți medici rezidenți, această creștere va avea loc etapizat până în 2021. De exemplu, un medic rezident din anul II va avea în următorii patru ani un salariu de bază de 4.725 de lei, iar un medic din anul III va fi remunerat cu 5.132 de lei brut.
Medicii rezidenți din anii IV și V vor avea un salariu de bază de 5.377 de lei, iar cel mai mare venit brut îl vor obține rezidenții din anii VI și VII – 6.110 lei brut, sumă la care se vor adăuga bineînțeles și sporuri.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică