Sportivii PUMA Club Sibiu au câștigat titlul de campioni naționali la Taekwon-do ITF 2017

În perioada 10-12 martie 2017, Federația Romană de Taekwon-do ITF în colaborare cu Clubul Sportiv Kwang-Gae Iași au organizat Campionatul Național de Taekwon-Do I.T.F pentru juniori III, II, I și seniori. Evenimentul s-a desfășurat la Sala Polivalentă din Iași, iar la competiție au luat parte 19 cluburi sportive și 340 sportivi din toată țara.

Competiția a cuprins 5 probe de concurs: tull (individual și echipe), luptă (individual și echipe), tehnici speciale (individual și echipe), spargeri forță (individual și echipe) și luptă tradițională.
Așa cum ne-au obișnuit, „pumele” au dovedit încă o dată valoarea sportului sibian și s-au prezentat în forță la competiție, obținand rezultate demne de apreciat. Lotul PUMA Club Sibiu a obținut locul I în clasamentul general la categoria copii, cu 12 medalii de aur 8 de argint și 12 de bronz și, totodată, locul 1 pe clasamentul general al campionatului, sportivii sibieni devenind astfel campionii naționali pe anul 2017.
Mai mult, doi dintre copiii de la PUMA Club au primit premii speciale: cel mai bun sportiv, Trinbițaș David și cea mai bună sportivă, Todor Antonia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică