CSU Sibiu meci dificil sâmbătă cu Piteștiul. Băieții vă așteaptă la sală

Sibiul revine acasă după dușul rece cu Steaua. CSU va juca împotriva celor de la BCM U Pitești. Meciul este programat pentru sâmbătă, 11 martie, la ora 18:00 și nu va fi televizat.

Piteștenii sunt în creștere de formă și au arătat acest lucru în partida din etapa trecută, când au avut o evoluție bună la Cluj Napoca. CSU vine după o înfrângere în fața celor de la Steaua, iar antenorul Dan Fleșeriu e conștient că partida de sâmbătă după amiază nu e deloc una ușoară. ”Echipa stă mai slab din punct de vedere mental, după înfrângerea suferită la Steaua. Am mers acolo cu speranțe mari și speram că vom reuși o victorie. Nu am reușit, dar acum trebuie să ne remontăm cu Piteștiul, pentru că trebuie să facem tot posibilul pentru a câștiga, putând astfel să ne asigurăm minim poziția a patra înaintea Play Off-ului. Apoi putem visa la mai mult. Piteștiul are o echipă foarte bună. Noi am reușit să îi batem de douoă ori până acum, dar de fiecare dată au fost meciuri strânse. Pot pune probleme absolut oricărei echipe din campionat. Ei a reușit să învingă Clujul sezonul acesta și cu siguranță ne vor pune probleme și nouă. Să sperăm că vom găsi în cntinuare armele pentru a lupta eficient împotriva lor, ca și în primele două meciuri”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
În prima fază a campionatului echipa noastră a învins Piteștiul, în ambele confruntări, scor 87-85, respectiv 80-71. Biletele se mai pot achiziționa și în ziua meciului, de la Sala Transilvania, începând cu ora 17:00.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică