Joi consilierii județeni au aprobat bugetul pe 2017 al Județului Sibiu într-o ședință extraordinară la care au fost invitați toți parlamentarii de Sibiu precum și noul prefect al Județului Sibiu, Lucian Radu, din dorința președintei Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, de a propune un pact politic pe proiecte majore care pot asigura o dezvoltare durabilă județului.
E vorba de proiecte ca noul spital, care nu sunt pentru un singur mandat și al căror succes depinde de buna colaborare între administrația locală și parlamentari.
„Am propus întocmirea unei liste de proiecte prioritare pentru fiecare din cele cinci microregiuni ale județului care, alături de proiectul noului spital și cel al Regiunii Gastronomice 2019 să fie discutate cu liderii politici locali și cu parlamentarii de Sibiu, să ni le asumăm iar la sfârșitul acestui mandat să vedem pași importanți pe calea realizării lor. Am fost plăcut surprinsă să constat că toți cei prezenți și-au exprimat disponibilitatea de a colabora și a susține proiectele majore pentru județ” a precizat Daniela Cîmpean.
În afară de aceste proiecte majore, bugetul adoptat ieri vine și cu alte vești bune. Având în subordine trei spitale (Judeţean, de Psihiatrie şi de Pneumoftiziologie), pentru capitolul Sănătate s-au alocat în acest an 24 milioane lei, faţă de 16,8 milioane lei cât au fost prezvăzte în 2016 şi din care s-au realizat doar 10 milioane lei. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă rămâne în continuare o prioritate pentru conducerea CJS, pentru investiţii alocându-se în 2017 suma de 8,75 milioane lei. Acest fapt răspunde nevoii acute de îmbunătățire a condițiilor în care se prestează actul medical, îmbunătățire pentru care sibienii nu trebuie să aștepte până la deschiderea unui nou spital. O altă veste bună este creșterea cu 25% a sumelor alocate pentru agendele pe cultură și sport, totalul alocat concursurilor de proiecte în aceste domenii crescând de la 800.000 lei la 1 milion lei.
Tot în ședința de ieri a fost aprobată noua reprezentare a Consiliului Județean in Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu – care gestionează spinoasa problemă a noului sistem de colectare selectivă în județ. În urma demisiei vicepreședintelui CJ Wiegand Helmut Fleischer rolul de președinte ADI ECO și l-a asumat președinta Consiliului Județean, Daniela Cimpean. „Îmi asum acest rol pentru că este un proiect extrem de important și necesită maximă atenție. Cred că prin implicare susținută putem depăși problemele generate de un proiect deficitar”, a precizat Daniela Cîmpean.