Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat joi, definitiv, în dosarul privind şantajarea lui Mircea Băsescu, pe Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, la 9 ani, 3 luni şi 20 de zile de închisoare, pe sora acestuia, Izaura Constantin, la 2 ani şi 5 luni, şi pe soţul ei, Marius Constantin, la 3 ani şi 10 zile de închisoare.
Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei în cazul Izaurei Anghel, aceasta urmând să facă 90 zile de muncă în folosul comunităţii şi să urmeze programe de reintegrare socială.
În toamna anului 2015, Tribunalul Constanţa i-a condamnat la pedepse cu închisoare pe Fănica Anghel, soţia lui Sandu Anghel, pe copiii acesteia Izaura Constantin (fostă Anghel) şi Florin Anghel, precum şi Marius Constantin, soţul Izaurei, anunță News. Florin Anghel a primit atunci cea mai mare pedepsă, de şapte ani şi opt luni de închisoare, la care instanţa a adăugat o condamnare mai veche, de cinci ani şi trei luni de detenţie, în final rezultând o pedeapsă de 12 ani şi 11 luni de închisoare.
Izaura Anghel a fost condamnată de Tribunalul Constanţa la patru ani şi cinci luni de închisoare, soţul ei, Marius Constantin, a primit o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare, iar Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial, a fost condamnată la trei ani şi nouă luni de închisoare. Grinică Ion Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a primit o măsură neprivativă de libertate, pe o durată de şase luni.
Cei cinci au fost găsiţi vinovaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu, pe care l-au ameninţat că vor face dezvăluiri compromiţătoare în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa, în cazul în care nu le va da 280.000 de euro.
Potrivit rechizitoriului prin care cei cinci inculpaţi au fost trimişi în judecată, în 23 iunie 2014, Mircea Băsescu a fost şantajat în mai multe rânduri, în perioada noiembrie 2013 – mai 2014.
„La data de 1 noiembrie 2013, inculpatul Anghel Florin a exercitat ameninţări asupra unei persoane, constând în darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv presupusa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro”, au arătat procurorii.
Patru luni mai târziu, ameninţările ar fi fost îndreptate împotriva omului de afaceri Marian Căpăţână, martor în dosar.
„La data de 26 martie 2014, inculpaţii Anghel Fănica şi Anghel Florin au exercitat ameninţări asupra unei persoane (martor în prezenta cauză), cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor”, potrivit anchetatorilor.
Procurorii au mai arătat că Mircea Băsescu a fost şantajat şi pe 26 şi 29 mai 2014 de Marius Constantin, Izaura Anghel şi Grinică Ion Anghel.
„La datele de 26 mai 2014 şi 29 mai 2014, inculpaţii Constantin Marius, Anghel Izaura şi Anghel Grinică Ion au exercitat constrângeri asupra persoanei vătămate, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro”, au scris procurorii în rechizitoriu.
DNA preciza că cei trei inculpaţi au primit, în 29 mai 2014, 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, ocazie cu care a fost realizat un flagrant.
Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.
Judecătoria Medgidia a admis, în 16 februarie, propunerea de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Poarta Albă, el putând fi eliberat condiţionat dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Hotărârea nu este însă definitivă şi a fost atacată de către procurorii DNA la Tribunalul Constanţa.