Conform tradiției, miercuri, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, au oferit femeilor oprite în trafic un simbol al primăverii și le-au urat un călduros La mulți ani.
Cu prilejul zilei de 8 Martie, poliţiştii rutieri s-au aflat în trafic pentru a oferi flori însoţite de mesaje preventive, doamnelor și domnișoarelor participante la trafic.
Această activitate s-a desfăşurat în municipiul Sibiu, începând cu ora 11.30, în următoarele locaţii, simultan pe bulevardul Corneliu Coposu și bulevardul Mihai Viteazu în zona intersecţiei cu Calea Dumbrăvii (Piaţa Aurel Vlaicu).
Doamnele și domnișoarele au fost oprite astăzi în trafic de polițiștii sibieni, pentru a primi câte o floare, un pliant cu urări de 8 martie și un pliant cu recomandările poliției.
O elevă, aflată în timpul orei de conducere, a fost oprită și ea, pentru a primi ,,cadoul” poliției. Fata a fost emoționată, chiar dacă domnii polițiști îi spuneau că nu pățește nimic, doar primește o floare și o urare de Ziua Femeii. Cu mâna tremurând și cu încurajările instructorului, fata a luat floarea și și-a continuat ora de conducere.
Nu doar șoferițele au primit astăzi flori, ci și doamnele și domnișoarele care treceau pe stradă și care se aflau în stația de autobuz. Deși participantele la trafic, erau puțin încruntate atunci când domnii polițiști le opreau, zâmbetul apărarea instantaneu atunci când polițiștii le urau o primăvară cât mai frumoasă și la mulți ani.
Domnii polițiști spun că reacțiile doamnelor sunt pe măsura așteptărilor și că se bucură că și în acest an, au avut posibilitatea de a face un gest frumos de Ziua Femeii.
Domnul comisar Stanciu Cristian de la compartimentul de analiză și prevenire a criminalității, transmite un mesaj de 8 martie tuturor doamnelor și domnișoarelor.
Chiar dacă în mașină se aflau mai multe persoane de sex feminin, nu doar șoferițele au primit flori, ci și pasagerele, care s-au bucurat și au mulțumit poliției pentru gestul frumos.
O altă doamnă oprită în trafic, spune că este pentru prima data când ,,pățește” așa ceva. Cu zâmbetul pe buze, ea transmite o urare de 8 martie tuturor femeilor de pretutindeni.