CSU are miercuri un meci de foc în Capitală. Meciul cu Steaua e televizat

Sibiul a pierdut ambele confruntări din prima parte a sezonului în fața celor de la Steaua, dar acum lucrurile stau diferit. Meciul se dispută de la 19:45 și este în direct pe Digisport 3.

”Steaua este o echipă foarte puternică. Ne-au bătut de două ori și ne dorim foarte mult revanșa. Jucăm cu locul doi pe masă și suntem conștienți că dacă vom învinge putem lua ca opțiune serioasă clasarea în primele patru echipe ale campionatului. Sunt sigur că modificările de la ei nu au cum să dea roade atât de devreme și cred că, până la urmă acesta ar putea fi un avantaj, mai mic sau mai mare, pentru noi, dar nu are foarte mare importanță. Noi trebuie să jucăm bine și să ne facem treaba. Sunt sigur că ei vor arăta ca o echipă puternică și bine pusă la punct, dar noi mergem acolo să câștigăm. Ne dorim locul al doilea, ne dorim să fim sus și să ținem pasul cu echipele din fruntea clasamentului, pentru ca la începutul play-off-ului să fim cât mai sus”, a spus Bogdan Popescu înaintea partidei de miercuri seară.
”Urmează un meci greu, ca și celelalte pe care le-am jucat cu Steaua și, deocamdată, nu am reușit să îi învingem. Ei au o un staff nou la echipă, jucători noi, și sunt într-o perioadă de reconstrucție a jocului, nu neapărat a echipei. Știm că au jucători valoroși care pot face oricând diferența. În primele două meciuri am fost aproape de ei, dar nu suficient ca să și câștigăm. Să sperăm că de data această vom juca mai bine și vom fi din nou aproape iar pe final de meci, soarta să ne surândă și nouă. Etapa trecută s-a văzut că Piteștiul a profitat de faptul că echipa Stelei era în așa-zisă reconstrucșie. Nu știu dacă Steaua își permite să piardă două meciuri la rând, în acest mod. Noi vom încerca să facem o apărare foarte bună, să îi ținem la puncte cât mai puține, să profităm de combinațiile noi pe care încearcă să le facă, știind că nu au cum să meargă perfect. Poate însă să fie și invers. Să se concentreze mult mai bine, să fie mult mai ambiționși după înfrângere și să facă diferența la nivel individual”, crede antrenorul sibian Dan Fleșeriu.
După partida de miercuri CSU Sibiu joacă pe teren propriu, sâmbătă, 11 martie, de la ora 18:00, cu BCM U Pitești. Biletele pentru această partidă s-au pus deja în vânzare la sediu Clubului, str. Rennes, nr.2, dar și online, pe www.csusibiu.ro

Ultima oră