Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, vineri, la Digi24, că în cadrul alegerilor interne din partid vrea să obţină preşedinţia organizaţiei judeţene Sibiu şi, dacă va avea susţinerea colegilor, să aibă ”un rol în conducerea partidului”.
”Intenţionez să candidez la preşedinţia organizaţiei PNL Sibiu şi, dacă vor considera colegii că rezultatele şi activitatea mea politică sunt suficiente, să am un rol în conducerea partidului însă, în momentul de faţă, ca preşedinte interimar îmi doresc să renască acel spirit al solidarităţii şi al onestităţii în PNL, să avem nişte alegeri corecte, transparente şi integratoare în urma cărora PNL să iasă întărit. Nu întărit pentru anumite persoane, ci pentru cei care aşteaptă în PNL un partener”, a declarat Raluca Turcan.
Ea a evitat să se pronunţe pe care dintre candidaţii la postul de preşedinte al PNL, Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu, îl preferă. ”Mi-aş dori să fie o competiţie sănătoasă din care să rezulte şi preşedintele de partid, dar şi echipa cea mai bună”, a spus Turcan.
Invitată să comenteze declaraţia făcută joi, la Târgu-Jiu, de către Ludovic Orban, potrivit căreia acesta a avut o discuţie cu preşedintele Iohannis legată de intenţia sa de a candida la şefia PNL, Raluca Turcan a spus: ”Pare să fie o practică. nu doar acum, în PNL sau în alte partide, să cauţi binecuvântarea cuiva ca să poţi să candidezi şi să generezi voturi în jurul tău. Cred că, în momentul de faţă, în PNL e nevoie de fermitate şi de nişte idei clare pe care vrei să le urmăreşti atât de la membri, cât şi de la cei pe care vrei să-i reprezinţi. În acelaşi timp, parteneriatul cu Klaus Iohannis este foarte important.”
Raluca Turcan a mai spus că viitoare conducere a PNL va trebui să susţină mai ferm proiectele de dreapta, cu accent pus pe problemele întreprinzătorilor şi pe introducerea competiţiei în domeniile educaţiei şi sănătăţii. ”O problemă pe care noi am avut-o a fost că nu a existat suficientă coerenţă în susţinerea programelor de dreapta, liberale, de sprijin al mediului privat, al întreprinderilor mici şi mijlocii”, a mai spus Turcan.