Are doar cinci anișorieste originar din Sibiu, iar aparatele de fotografiat și camerele de luat vederi îl iubesc mai ceva ca pe un manechin profesionist. De curând a câştigat un titlu demn de invidiat.

FOTO - Un băiețel din Sibiu desemnat cel mai frumos din România

Eric Drăghiciu a participat zilele trecute la concursul Little Miss/Mister World 2017 și a fost desemnat cel mai frumos băiețel din România. Peste 70 de copii din Constanța, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgu Jiu, Tîrgu Mureș și București, cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, s-au luptat în perioada 25-26 februarie pentru titlul Little Miss / Mister World România 2017. Învingător a ieșit, însă, Eric. În familia Drăghiciu, nu e singurul câștigător la astfel de competiții. Cel mic are o surioară mai mare, Bianca (11 ani), care anul trecut a câștigat trofeul în cadrul „Supermodel of The World 2016” în Bodrum (Turcia).
Eric urmează cursurile Școlii de modeling „Cleopatra Popescu” din Sibiu și este la grădiniță în grupa mare. În concurs, băiețelul a purtat un costum semnat Viggo by Cătălin Botezatu, designer cu care, de altfel, atât el, cât și surioara sa, de fapt părinții celor doi, sunt prieteni.
În competiție, Eric a fost foarte apreciat la toate cele șase probe: proba costumului tradițional din zona specifică, proba costumului cu tematică eco-floral, proba de talent (dans, canto, balet, teatru, gimnastică, karate, mimă), proba de modeling, în costum elegant, proba de interviu cu juriul și prezentarea unui portofoliu și carnaval.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică