Din 1 martie se redeschid șantierele începute în 2016 pentru modernizarea străzilor, acestea aflându-se în conservare pe parcursul sezonului rece.

Se redeschid șantierele de modernizare a străzilor din Sibiu. Lista completă cu acestea

De asemenea, vor începe lucrări noi de modernizare a străzilor, în baza contractelor încheiate în 2016. Comisia de Circulație a avizat deschiderea acestor șantiere, aprobând în același timp și închiderea circulației pe străzile enumerate, începând cu 1 martie.

Redeschiderea șantierelor începute în 2016:
Str. Nucului – Pe această stradă s-a lucrat la rețeaua de canalizare, amenajarea carosabilului și a trotuarelor urmând să se efectueze anul acesta, până la sfârșitul lunii iulie
Str. Ceaikovski – Carosabilul a fost adus la nivel de piatră spartă la sfârșitul anului 2016, iar trotuarele sunt la nivel de beton. Până la 1 mai se va finaliza turnarea asfaltului pe trotuare și carosabil.
Str. Petru Maior – Trotuarele sunt betonate în prezent, iar pe carosabil s-a așternut primul strat asfaltic pe 90% din lungime, restul fiind la nivel de piatră spartă. Lucrările se vor finaliza pe această stradă până în 1 iunie.

Str. Zidarilor – Constructorul a amenajat rețeaua de canalizare pluvială și cea de telecomunicații, trotuarele sunt la nivel de beton, iar carosabilul este în prezent la stadiul de piatră spartă
Str. Ecaterina Teodoroiu – Tronsonul dintre viaduct și intersecția cu strada Petru Maior este la stadiul de balast, atât pe carosabil, cât și pe trotuare. Pe tronsonul dintre strada Petru Maior și strada Bujorului s-a amenajat doar carosabilul, acesta fiind la stadiul de balast. Pe tronsonul dintre strada Bujorului și Bagdasar lucrările vor începe în acest an
Str. Berzelor – În 2016 s-au modernizat rețelele de apă, canalizare menajeră și pluvială. Lucrările la drum și trotuare se vor efectua în 2017
Reparațiile capitale în cartierul Dioda – până la sfârșitul anului 2016, din totalul de 28 de parcări prevăzute s-au finalizat 20, iar din totalul de 16 alei sau străzi s-au finalizat 12. Lucrările se vor încheia la sfârșitul lui iunie, iar circulația în zonă va fi închisă până la finalizarea lucrărilor.

Deschiderea de șantiere noi:
Fragilor – modernizarea rețelelor de apă, canalizare și canal pluvial, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și amenajarea de zone verzi. Lucrările sunt planificate să se încheie până la sfârșitul lunii iulie.
Fagului – modernizarea rețelei de canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea de alveole și plantarea de arbori în acestea. Lucrările sunt planificate să se încheie până în august.
Plevnei – modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unor spații verzi și plantarea de arbori
Gh. Șincai – modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unor alveole înierbate pentru arbori
Călan – modernizarea iluminatului public, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea carosabilului și trotuarelor și crearea de locuri de parcare
Armoniei – modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și crearea de locuri de parcare
Traian – extinderea rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și trotuarelor
Anul 1907 – modernizarea rețelei de apă și canalizare, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și trotuarelor și amenajarea de alveole înierbate pentru arbori
Margaretelor – modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor
Zugravilor – modernizarea rețelei de canalizare, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor
Lăptăriei – modernizarea rețelei de canalizare menajeră, amenajarea carosabilului și a trotuarelor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică