Doi bărbați cu domiciliul în județul Sibiu și altul cu domiciliul în județul Vâlcea, au fost depistați, conducând fără permis de către polițiștii sibieni, în data de 28 februarie 2017.
În cadrul activităților preventiv-reactive desfășurate ieri, polițiștii rutieri au constatat trei infracțiuni la regimul circulației, astfel:
– în jurul orei 1215, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea pe DN14, în orașul Copșa Mică, a unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale (tamponare), iar unul din conducătorii auto a părăsit locul accidentului; în urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au identificat bărbatul care a părăsit locul accidentului, stabilindu-se că acesta (în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Copșa Mică) nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul;
– în jurul orei 17:30, un echipaj rutier din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului a oprit pentru control în trafic, în satul Alămor, un ansamblul de vehicule format din autoutilitară și remorcă; în urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că șoferul care conducea acest ansamblu, respectiv un bărbat în vârstă de 25 de ani, domiciliat în Rășinari, nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin.2 cod penal;
– în localitatea Avrig, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un conducător auto (26 de ani, domiciliat în județul Vâlcea), în urma verificărilor efectuate stabilind că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul; în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal.
Foto: arhivă.