Dacă sunteți în căutarea unui loc de muncă printre cele mai bine plătite, e bine să știți că o cunoscută firmă ce activează deja în Sibiu are planuri de extindere și va angaja aproximativ 50 de persoane în acest an.
Visma Software, un dezvoltator norvegian de soluţii software pentru eficientizarea afacerilor, continuă recrutările pe plan local şi vrea să ajungă la 400 de angajaţi până la finalul acestui an. Compania, care are sediul în Sibiu, avea anul trecut un număr de circa 350 de angajaţi în birourile din Sibiu şi din Timişoara, conform ZF. „În ultimii 4 ani, numărul angajaţilor Visma Software a crescut cu 25- 30% pe an. În 2017 preconizăm o creştere de cel puţin 20%, dar va conta foarte mult şi factorul predictibilitate, respectiv stabilitate legislativă (pe care în momentul actual îl considerăm impredictibil)“, a spus Sorin Rotariu, managing director al Visma Software pentru cei de la zf.ro. Visma este principalul dezvoltator al produselor companiei – mamă, care are sediul în Oslo. Anul trecut, în România s-a înfiinţat şi compania Visma Holding, cu sediul tot în Sibiu.
„Holdingul este doar o unitate administrativă pentru o mai clară administrare a tuturor entităţilor Visma în România. În 2017, probabil că vom avea prima achiziţie importantă care va face parte din holding. Şi nu va fi singura.“ În 2016, cifra de afaceri a Visma Software a fost de peste 12 milioane de euro, iar pentru 2017 compania estimează afaceri de 15 milioane de euro.