Ce-ați spune dacă v-ar întreba un reporter străin: ce se întâmplă în țara voastră? Ce i-ați povesti despre protestul maraton din București și alte orașe ale țării – ce pare încă departe de final, cu toate că motivațiile lui inițiale au dispărut? Unde s-a mai văzut ca oamenii să demonstreze, în continuare, în susținerea statului de drept și a procurorilor anti-corupție. Sau împotriva actualului guvern, din cauza adoptării unei hotărâri de „noapte”, și a partidului care a câștigat ultimele alegeri parlamentare cu aproape 50%. Cum i-ați descrie străinului, agasat de presa locală pro și contra, mitingul de la Târgoviște, în susținerea aceluiași guvern și aceluiași partid, în prezența unui ex-ministru și a unei doamne ministru, căreia i s-a sărutat mâna pentru: creșterile de salarii, pensii și ajutoare de la stat – fără ca guvernul să fi indicat sursele financiare necesare, dar cu speranța că toate acestea vor fi mărite în viitor. Și tot despre Târgoviște, cu siguranță reporterul v-ar întreba de ce „Jos Johannis!”. Sau ce e cu pericolul „luării Ardealului”, adus la cunoștința ministrei, în atmosfera de furie naționalistă din fosta capitală a Țării Românești. Și, poate, ca orice ziarist străin, v-ar întreba de ce se scanda că Târgoviștea e capitala, nu Sibiul, când de fapt capitala e Bucureștiul? Cât de pe scurt i-ați vorbi despre istoria veche și mai nouă a românilor, nu sunt convins că îl veți putea lămuri.
Apropo de Sibiu. Să presupunem că un alt reporter străin v-ar ruga să-i explicați cum a pierdut președintele Klaus Johannis una din casele sale, din fosta capitală culturală a Europei, și de ce s-a judecat pentru ea, chiar și pe vremea când era primarul orașului. Câți ani s-a judecat? 17? 10? 5? Ați știi să-i răspundeți?… De fapt n-ar avea nicio importanță. Cu siguranță reporterul n-ar insista. În schimb ar fi curios să audă cum interpretați suspiciunile și acuzațiile ce i se aduc, auzite pe cele mai urmărite posturi de televiziune românești, cum că deținerea ilegală a acelei case a fost sub protecția unor importanți reprezentanți ai statului. Ei bine, dacă până aici v-ați putea descurca onorabil, ce ați spune dacă ziaristul v-ar solicita opinia despre ceea ce lui, ca cetățean occidental (să zicem), i s-ar părea extrem de nefavorabil, în acest context, pentru țară, și anume scăderea credibilității președintelui? Sau v-ar întreba direct: credeți că autoritățile locale ar trebui să ceară, în instanță, drepturile financiare, pentru perioada când actualul președinte și fost primar al Sibiului a beneficiat ilegal de pe urma acelei case?
Ne-am putea imagina și alte „interviuri” luate de jurnaliști străini pe tema credibilității, mai precis a pierderii ei de către PM de fațadă Sorin Grindeanu, după nefericita sa lună de miere cu Puterea, în Palatul Victoria. La fel, a șefului Senatului, CP Tăriceanu, al doilea om în stat, după a cărui minte Bucureștiul este prea obedient în fața Bruxelles-ului. Sau a PM de facto, L. Dragnea, din cauza atacurilor sale cel puțin interesate de câștig electoral, la adresa investitorilor străini. Ce să mai vorbim de fostul președinte T. Băsescu, ajuns adversar feroce al propriilor realizări, în materie de anticorupție, din perioada mandatelor sale. Cum se împacă toate aceste pierderi de credibilitate la nivel înalt – ar dori să afle ziariști curioși, veniți din țari unde mass-media se mai și autocenzurează – nu ca la noi, unde publicitatea face politici editoriale -, cu pericolul pierderii încrederii de țară? Sau vreți și voi, românii, să fiți originali, precum ungurii și polonezii, sfidând propriile angajamente luate cu ocazia aderării la UE – cu numai 10 ani în urmă?
Trebuie să recunoaștem că n-ar fi foarte confortabile astfel de conversații. Dar, după faimoasele manifestații din Făurar, n-ar fi exclus ca ele să se și întâmple. Cel mai greu ar fi de explicat corupția intrată în mentalitatea neamului și efectele dezastruoase asupra politicii și administrației publice, educației și sănătății poporului. Nu cumva așa numita luptă anticorupție a creat pericole mari pentru liderii parveniți ai tranziției și singura lor salvare sunt abuzurile-formal-democratice? Însă, după mine, cea mai dificilă este identificarea liderilor capabili să taie „nodul dâmbovițean” al tuturor suspiciunilor și neîncrederilor, injuriilor reciproce între politicieni și făcăturilor transmise live prin mass-media, dar și al relelor proceduri și încălcări ale principiilor democrației, de către înșiși aleșii ei.
După ce am simțit umbra lui Ceaușescu la Târgoviște, eu unul i-aș identifica mai ușor pe cei care ne-ar conduce mai bucuroși spre RomExit-ul din U.E., decât la un Exit mântuitor din marasmul social în care trăim.