Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a finalizat activitățile de investigație în cazul evenimentului aviatic care a avut loc la data de 1 iulie 2016 pe Aerodromul Măgura-Cisnădie, în care a fost implicată aeronava de tip SOCATA TB9 TAMPICO, înmatriculată PH-BRT, în timpul „Airfield Festival”, la care au fost invitați să participe mai mulți operatori de aeronave ușoare și ultraușoare.

verdict final în cazul accidentului aviatic de pe aerodormul măgura din cisnădie: eroare de pilotaj

Din cauza ploilor abundente din zilele de dinaintea începerii festivalului, participanții au fost informați prin e-mail de către administratorului aerodromului de faptul că pe pista înierbată și pe căile de rulare sunt formate pe alocuri bălți, aerodromul putând fi folosit până pe 30.06.2016 inclusiv doar de aeronavele ultraușoare și începând cu data de 01.07.2016 și de către celelalte aeronave, dar pe propria răspundere a piloților.
În data de 01.07.2016, aeronava înmatriculată PH-BRT, având la bord pilotul și trei pasageri, a rulat pentru decolare pe pista 15 a aerodromului. Pilotul nu a reușitsă atingă până la capătul pistei viteza de desprindere a aeronavei, aceasta angajându-se aerodinamic și prăbușindu-se la 250 m de pragul 330 al pistei.
Cauza probabilă a producerii acestui accident o reprezintă aprecierea eronată a performanțelor aeronavei în raport cu distanța necesară de decolare rămasă după pierderea de viteză produsă de traversarea zonelor de noroi existente pe pista înierbată a aerodromului.
Cauza favorizantă o constituie confuzia vitezelor de desprindere între cele aeronave operate în aceeiaşi zi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică