Anunț important de la CNM Astra legat de Olimpiada Meşteşuguri Artistice Tradiționale

Complexul Național Muzeal Astra anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru faza judeţeană a celei de-a XXII-a ediții a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale” ce va avea loc în perioada 4-6 aprilie la Biblioteca Județeană Astra. Timp de trei zile, elevii din județ se vor întrece în luna aprilie în cadrul celui mai apreciat concurs de tradiții populare.

Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” este o întrecere educativă care urmăreşte conştientizarea şcolarilor asupra valorilor civilizaţiei populare româneşti. Elevii înscrişi în concurs participă la diferite secțiuni, precum: ţesut, brodat, cusut, confecționat piese de port popular etc. Ediția din acest an beneficiază de o finanțare în valoare de 50.000 lei din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Condiţii de participare:
-copii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, al specificului artizanal din satul de origine, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban
-echipele selectate în prealabil la faza pe unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare UNITATE ŞCOLARĂ şi/sau CONEXĂ POATE FI REPREZENTATĂ DE UN NUMĂR DE TREI ELEVI – selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/sau conexă – pentru unul din meşteşugurile tradiţionale
-un elev va participa în cadrul concursului la o singură secţiune
-concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul concursului
-la secțiunile pictat icoane pe sticlă și pictat icoane pe lemn concurenții se vor prezenta în concurs cu următoarele teme iconografice: la alegere: Botezul Domnului sau Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – secțiunea pictat icoane pe sticlă; la alegere: Cina cea de Taină sau Sfinții Împărați Constantin și Elena – secțiunea pictat icoane pe lemn
-suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm (format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie prezentată sub formă semifinită, respectiv cu trasarea în prealabil a conturului
-elevul trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului, că stăpâneşte practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei
-materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori
-prezenţa în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon etc.) în confecţionarea pieselor de port popular.
-Lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul original al tradiţiei populare.

Anunț important de la CNM Astra legat de Olimpiada Meşteşuguri Artistice Tradiționale
Programul evenimentului este împărțit pe trei zile:
Ziua I/ 4 aprilie 2017 – secțiuni: țesut, cusut / brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă
Ziua 2/ 5 aprilie 2017 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă
Ziua 3/ 6 aprilie 2017 – secțiuni: prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti
Înscrieri se pot face până în data de 17 martie 2017 la:
-Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, str. Berăriei nr.2, tel.0269/210466, fax. 0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean, sau
-Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Piaţa Mică, nr. 11, cod 550182, tel. 0269/ 202414, fax 0269/ 218060 sau 0269/ 202411, e-mail: elena.gavan@muzeulastra.ro, în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan.

Ultima oră