„Dilema veche” este revista în care un iubitor de idei și informații de cultură generală poate să aibă maximă încrede. Aici nu va găsi adevăruri „alternative” (falsuri) livrate spre consum general, nici comentarii bune doar de luat ochii lumii. În seria „Jurnal de idei” preiau, din ediția acestei săptămâni a publicației, fragmente din articolele dedicate manifestațiilor civice ♯Rezist, din ultimele două săptămâni, ca reacții la neinspiratele măsuri și procedee cu care și-a început activitatea guvernul Grindeanu.
*
„Apelul” academicienilor. „Un grup de academicieni și-a exprimat, într-un „apel” îngrijorarea cu privire la „situațiunea” țărișoarei. Lista pericolelor care ne pândesc e lungă. (…) Accentul cade pe pierderea cvasi-garantată a independenței și suveranității naționale, pe „oculta” care ne fură pământul și ne va dezmembra țara, pe mistificarea istoriei, de natură să ne lase fără eroi și fără glorie strămoșească. (…) Diagnosticul cel mai corect dat acestui document aparține, din fericire, tot unui academician, mai mult decât respectabil: dl Viorel Barbu. Textul apare – ne spune domnia sa – într-un „moment nepotrivit” și are „un conținut neadecvat”.” (Andrei Peșu, „Cochete neliniști academice”)
Teribila scindare. „Ceea ce s-a întâmplat pe parcursul manifestațiilor anti-OUG 13 nu a fost un act „politic”, ci unul „civic”, acela care oferă consistență identității de grup, „identității naționale”, în sensul modern al termenului. Paradoxal, poporul și-a susținut cauza prin demonstrații, raportându-se la palierul civic de funcționare a societății, mai degrabă decât la urne, pe când populația s-a exprimat prin vot, anterior, pe nivelul politic al mecanismului statal. Amândouă planurile sunt perfect democratice (…). Vina pentru ruptură rămâne, exclusiv a clasei politice, care nu mai are nimic de oferit în actul electoral – marcat de absenteism grav! – și trebuie, ca atare, asanată civic în mod plenar. Câtă vreme politicienii vor dialoga cu o populație și nu cu un popor, mă tem că teribila scindare va continua.” (Codrin Liviu Cuțitaru, „Semnificația unui cuvânt”)
„O provocare regională. Pentru Financial Times, „Acțiunile partidului de guvernământ PSD au crescut riscul ca România să înregistreze regrese în ce privește statul de drept, la fel ca și în cazul altor țări ex-comuniste. Din fericire, răspunsul puternic dat de românii înșiși a permis blocarea intențiilor Guvernului. Dar românii trebuie să rămână vigilenți și să se asigure că ordonanțele nu vor fi aplicate într-o altă formă și că Guvernul nu neutralizează controlul democratic”. După cum transmite Euronews, „ieșirea românilor subliniază curentul de nemulțumire, ce poate fi observat și în alte țări din Europa Centrală și de Est, față de prăpastia dintre așteptări și realizările procesului de tranziție”.” (Ovidiu Nahoi, „Când România devine simbolul speranțelor europene”)
Renașterea societății civile. „Comuniștii au reușit să demonetizeze marile siboluri naționale și cred că există o moștenire a unei lehamite față de acestea. Uneori subconștientă. De aceea, încercăm mai degrabă să ne autodefinim prin simboluri alternative, prin reinventarea limbii, prin pancarte pline de umor și prin spirit critic. Și pentru că, spunea cineva, în piață, despre o renaștere a societății civile, poate e chiar mai mult decât atât – o căutare a identității naționale, dincolo de simboluri.” (Adina Popescu, „Imnul, tricolorul și alte simboluri”)
Remodelarea PSD. „E vreo speranță ca PSD să intre într-un proces, cât de cât lent, de dezîmpietrire? Câțiva membri PSD au arătat, prin declarații ori demisii, că există, ici și acolo, o reacție față de scleroza de la capul partidului. Poate PSD să se remodeleze, să devină un partid viabil, democratic, civilizat de stânga?” (Anca Manolescu, „Pietrificare”)