Clubul Gaz Metan Mediaş a primit miercuri seara un verdict favorabil din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, în ceea ce priveşte memoriul depus în urma penalizării cu trei puncte.
Astfel, în decizia forului de la Laussane se arată că a fost anulată penalizarea aplicată la sfârşitul anului trecut de către Comisia de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal pentru o datorie către Clubul bulgar Cernomoret Burgas, care între timp nu mai există. În aceste condiții medieșenii au acum 38 de puncte în clasamentul ligii 1 și este pe locul patru, la două puncte în spatele Craiovei. Medieșenii au un avans de șase puncte față de echipa de pe locul șapte, Astra Giurgiu. Gazul are nevoie de trei puncte în ultimele trei etape, pentru a își asigura prezența în play-off-ul ligii 1 de fotbal.