Kim Jong Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un, a fost asasinat marți de două femei pe aeroportul din Kuala Lumpur.

Fratele dictatorului nord-coreeam Kim Jong-Un, ASASINAT în Malaysia

O sursă guvernamentală sud-coreeană susţine că Kim Jong Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un, a fost asasinat marţi dimineaţă pe aeroportul din Kuala Lumpur. Potrivit primelor informaţii, fratele vitreg al dictatorului nord-coreean a murit după ce a fost atacat cu ace otrăvite de către două femei, care ar putea să fie agente ale regimului de la Phenian, relatează Reuters şi The Independent citate de news.ro.
Kim Jong Nam nu avea o relaţie bună cu fratele său vitreg şi nu mai locuia de câţiva ani în Coreea de Nord.
De asemenea, fratele vitreg al liderului nord-coreean avea o relaţie mult mai apropiată cu unchiul său Jang Song Thaek, considerat al doilea cel mai puternic politician nord-coreean, dar executat în 2013 la ordinul lui Kim Jong-un.
Kim Jong Nam a trăit în secret în ultimii patru ani petrecuţi în Malaysia, după ce a ales să fugă din Coreea de Nord ca urmare a executării unchiului Jang Sonh Thaek.
Autorităţile malaeze au declarat că un cetăţean nord-coreean neidentificat a murit în drum spre spital, după ce a fost preluat de pe aeroportul Kuala Lumpur.
Între timp, un angajat al secţiei de urgenţe de la spitalul Putrajaya a confirmat că cetăţeanul nord-coreean decedat s-a născut în anii ’70, iar numele său de familie este Kim.
Presa sud-coreeană a transmis că fratele vitreg al dictatorului a fost atacat pe aeroport de două femei, care ar putea să fie agente ale regimului de la Phenian.
Cele două atacatoare nu au fost până în acest moment capturate de către poliţiştii din Kuala Lumpur.
Kim Jong Nam şi Kim Jong-un au mame diferite, deşi sunt amândoi fii lui Kim Jong Il.
În 2001, Kim Jong Nam a fost reţinut pe un aeroport japonez după pentru că folosea un paşaport fals. Acesta s-a apărat, susţinând că voia să viziteze Disneyland Tokyo, iar ulterior a vizitat inclusiv Hong Kong, Macau şi China.
Anterior, fratele vitreg al dictatorului nord-coreean a supravieţuit în 2011 unei tentative de asasinare în Macau.
Kim Jong Nam nu a fost niciodată interesat să conducă Coreea de Nord şi a fost dezmoştenit de Kim Jong Il din cauza interesului arătat pentru Occident.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică