sibiul joacă miercuri cu mureșul la sala transilvania, meciul nefiind televizat

CSU Sibiu joacă miercuri de la ora 19.00 un meci care ar putea să îi asigure și matematic prezența în grupa valorică 1-6. Universitarii vor evolua împotriva celor de la BC Mureș Tg. Mureș.

Chiar dacă meciul se joacă la aceeiași ora la care în Piața Mare sunt anunțate proteste împotriva Guvernului, suporterii lui CSU sunt așteptați să suțină echipa la partida cu echipa mureșeană. “Din punct de vedere mental, suntem într-o formă bună, după victoria de la Pitești. Din păcate, pentru acest meci, nu prea știm cu cine jucăm, pentru că se tot anunță plecări sau veniri la Mureș, sunt într-o situație dificlă, din punct de vedere financiar, din câte am înțeles, și ne-a fost dificil să pregătim suficient de bine meciul. Sper însă ca băieții să înțeleagă că indiferent cine vor fi adversarii, Mureșul are suficienți jucători buni, care pot pune probleme tuturor, și sunt totuși echipa care a câștigat la Cluj și la Oradea, și nu ar trebui să le dăm aceeași șansă și la meciul cu noi de acasă. Sper că vom face a 12-a victorie și vom fi, în sfârșit, matematic, calificați în primele șase”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul lui CSU Sbiu.
În tur Sibiul a învins Mureșul cu 74-68. Partida de miercuri seară se joacă începând cu ora 19:00 și nu va fi televizată. Biletele de acces se vor mai comercializa și la caseria Sălii Transilvania, înainte cu o oră de startul meciului.

sibiul joacă miercuri cu mureșul la sala transilvania, meciul nefiind televizat

Ultima oră

Comentariul meu

Publică