FOTO Aproximativ 60 de sibieni protestează marți seara în Piața Mare

Peste șaizeci de Sibieni protestează în acest moment în Piața Mare, împotriva legii grațierii. Numărul acestora este în creștere.

”Acesta este un eveniment făcut în urma semnalelor privind posibila grațiere a unor fapte grave de corupție. Trebuie să fim pregătiți să ieșim în stradă înainte ca această ordonanță să fie votată. Încă nu se știe când va fi pusă pe ordinea de zi, cert este că ziua aceea va veni.  Va fi anulată dacă Guvernul respectă principiile și valorile democrației”, se scrie în mesajul postat pe rețelele de socializare care cheamă sibienii la protest.

Ministerul Justiţiei a publicat  proiectul de OUG privind graţierea unor pedepse, printre prevederi fiind graţierea în întregime a unor pedepse cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani.

Ultima oră